predici scrise


NICIODATA SA NU FIM INTIMIDATI

Dacã umblati în Duhul, veti fi în mod constant hãrtuiti de puterile diabolice. Dar nu trebuie sã fiti intimidati de nici o putere demonicã – niciunde, nici o clipã, niciodatã!

Pavel a fost continuu hãrtuit de puterile diabolice. El a predicat pe insula Paphos când demonii au încercat sã intervinã: “un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus… le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător de la credinţă” (Fapte 13:6–8).

Bar-Isus înseamnã “fiu al lui Isus” sau “înger de luminã”. Acesta era diavolul ridicându-se împotriva lui Pavel! Dar Duhul Sfânt a luat autoritate în apostol: “Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt… a zis: “…fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului” (Fapte 13:9–12).

Pavel ” plin de Duhul Sfânt”, a doborât toate puterile întunericului!

Nu este suficient doar sã fim întristati de încercãrile lui satan de a ne hãrtui! In Fapte 16, Pavel era întristat, necãjit – cu alte cuvinte era “tulburat, rãvãsit, alarmat”. El a rãbdat acest lucru timp de mai multe zile, dar Duhul lui Dumnezeu a luat autoritate în Pavel, spunând puterii demonice: “Pânã aici – destul! În Numele lui Isus, îţi poruncesc să ieşi din ea!” (a se vedea Fapte 16:16-18).

Preaiubitilor, încasãm prea multe de la satan! Vine o vreme când si noi trebuie sã luãm autoritate prin puterea Duhului Sfânt si sã spunem:,”Destul! Pânã aici! Iţi poruncesc în Numele lui Isus sã pleci!”

Când luati autoritate si porunciti dracilor sã fugã, sã se ducã, satan vã va ataca cu tot ce are in arsenalul sãu. Tocmai ce alungase Pavel demonii din fata posedatã din Faptele Apostolilor 16: 16-18, cã satan s-a si pornit sã agite lucrurile. El a aprins multimea împotriva lui Pavel si a lui Sila – si deodatã iatã-i într-o asa situatie de crizã!

Autoritãtile orasului au pus sã fie biciuiti si aruncati în închisoare. Si cu fiecare dungã (de bici) pe spatele lor, parcã-l si aud pe diavol zicând: “Aha, crezi c-ai câstigat bãtãlia? Crezi cã o sã-mi alungi demonii mei si sã iei autoritate peste mine?”

Dracul nu pãrea sã stie cã, cu cât lovesti mai mult un slujitor al lui Dumnezeu care umblã în Duhul, cu atât mai multã laudã smulgi de la el! Dacã îl arunci într-o crizã, îl tii legat cu probleme si încurcãturi, el va cânta, va striga si va lãuda pe Domnul!

“Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau” (Fapte 16:25).

Dacã este sã umblãm în Duhul, atunci trebuie sã ne încredem în Dumnezeu cã va lucra în mod supranatural la scãparea, eliberarea noastrã din fiecare legaturã a lui satan.

“Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia” (versetul 26).

Satan va încerca sã aducã asupra ta cea mai teribilã tentatie sau încercare cu care te-ai confruntat vreodatã. El vrea ca tu sã fii târât jos, ca într-o mlastinã, în vinovãtie, si auto-condamnare. Sfântule dragã, tu trebuie sã te ridici în Duhul si sã-ti muti privirea de la împrejurãrile respective în care te gãsesti înlãntuit. Nu mai încerca tu din rãsputeri sã le rezolvi pe toate. Mai degrabã, începe prin a-L lauda, cântându-I si punându-ti încrederea în Dumnezeu, iar el se va îngriji de scãparea ta!

David Wilkerson 

UN INTELES MAI ADANC AL UMBLARII IN DUHUL

In 1 Samuel 9 vedem că Saul fusese trimis de tatãl sãu sã-i găsească niste măgăriţe care se rătăciseră. Luând un slujitor cu el, Saul a cãutat de-a lungul si de-a latul. În cele din urmã, s-a descurajat si era gata sã se dea bãtut, renuntând sã mai caute, când servitorul sãu îi spune despre Samuel, un profet (văzător): poate el ar putea sã îi spunã unde sã gãsească măgăritele.

Samuel, aici, este un tip al Duhului Sfânt, care cunoaste mintea lui Dumnezeu; el are mai mult decât doar directie în mintea sa. El stie cã Saul a fost ales de Dumnezeu pentru a juca un rol în scopul vesnic al cerului!

Primul lucru pe care Samuel l-a fãcut când a venit Saul a fost sã vesteascã o sãrbãtoare (vedeti 1 Samuel 9:19). Aceasta este exact ce doreste Duhul Sfânt de la noi: Sã stãm la masa Domnului si sã îi slujim – sã petrecem timp de calitate cu El, sã stãm în unitate spiritualã, ascultându-I inima.

Samuel a cerut lui Saul sã-si linisteascã, sã-si limpezeascã mintea ca ei sã poatã petrece timp împreunã (1 Samuel 9:20-25). Samuel spunea in esenta: “Nu te concentra pe primirea directiei, încotro s-o apuci, acum – toate acestea sunt deja stabilite. Existã ceva mai important de care ai nevoie. Trebuie sã cunosti inima lui Dumnezeu – scopul Sãu vesnic!”

Dupã acea searã în care au cinat împreunã, Samuel a cerut lui Saul sã trimitã pe servitorul sãu afarã din camerã, asa încât ei sã poatã avea o discutie intimã, o sesiune între patru ochi (vedeti 1 Samuel 9:27; 10:1).

Vedeti dar ce spune Dumnezeu aici? “Dacã într-adevãr vreti sã umblati în Duhul – dacã într-adevãr vreti ungerea Mea – trebuie sã cãutati mai mult decât directie de la Mine. Aveti nevoie sã veniti în prezenta Mea si sã ajungeti sã cunoasteti inima Mea, dorintele Mele! Vedeti voi, Eu vreau sã vã ung – sã vã folosesc în împãrãtia Mea!”

Preaiubitilor, lăsati directia – lăsati orice altceva deocamdată! Permiteti Duhului Sfânt sã vã învete lucrurile adânci si tainice ale lui Dumnezeu. Petreceti timp în liniste în prezenta Sa, si lãsati-L pe El să vă arate însăsi inima Domnului. Aceasta este cea mai înaltă formă de umblare în Duhul!

Când petrecem timp adânciti în prezenta Domnului devenim cei ce pot arăta pe Christos unei lumi pierdute.

“Noi nu cădem de oboseală… Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu” (2 Corinthians 4:1–2). Apostolul Pavel exprimã clar cã noi suntem chemati să arătăm adevărul. Sigur, noi stim că Isus este adevãrul. Deci, ce vrea sã spunã Pavel cã noi trebuie sã-L arătăm pe Isus?

Paul se refera aici la o aparitie vizibilã. O arătare este o “strãlucire” care arată ceva clar si pe înteles (ca atunci când îti străluceste fata de lumina Lui). Pe scurt, Pavel spune că noi suntem chemati sã-L facem pe Isus cunoscut si pe întelesul tuturor oamenilor. In viata fiecăruia din noi, ar trebui sã fie o strãlucire a însăsi felului si asemãnării cu Christos.

Paul duce acest concept de manifestare, de arătare a lui Christos chiar mai departe. El spune că noi suntem de fapt epistolele lui Dumnezeu către lume: “Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Christos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul (2 Corinthians 3:2–3). Vietile noastre sunt epistole scrise de Duhului Sfânt si trimise unei lumi pierdute. Si suntem cititi continuu de cei din jurul nostru.

Dar mai precis, cum devenim noi epistolele lui Dumnezeu către lume? Se întâmplă numai prin lucrarea Duhului. În momentul în care suntem mântuiti, Duhul Sfânt imprimã în noi însăsi imaginea lui Isus. Si El continuã să lucreze această imagine în noi în mod continuu. Lucrarea Duhului este sã creeze în noi o imagine a lui Christos atât de adevărată si de o asemenea acuratete, încât va strãpunge constiinta oamenilor.

David Wilkerson 

CUM POTI SA UMBLI IN DUHUL?

Porunca de a umbla în Duhul este datã tuturor – nu doar unor super-sfinti! Iatã cum puteti sã umblati în felul acesta: “Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti” Galatians 5:16.

1. Trebuie sã urmãriti acest fel de umblare cu tot dinadinsul! Mai întâi, cereti Duhului Sfânt sã fie ghidul si prietenul vostru.

“Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide” (Luca 11:9).

Dacã esti mântuit, Duhul Sfânt deja ti-a fost dat. Acum cere-I sã preia conducerea – predă-te Lui! Trebuie sã hotãrăsti în inima ta cã vrei ca El sã te conducã si sã te călăuzească. Moise, vorbind despre zilele din urmă, spunea: ”Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău” (Deuteronom 4:29).

2. Concentreazã-te asupra cunoasterii si ascultării Duhului – si abate-ti ochii de la necazul tãu si de la tentatii. Pavel, Sila si Timotei s-ar fi împotmolit în fricã si depresie dacã s-ar fi concentrat asupra necazurilor lor. În schimb, ei s-au concentrat asupra lui Dumnezeu – au venit înaintea Lui cu laudã si închinare.

Majoritatea timpului când purcedem sã ne rugãm, ne concentrãm pe greseli trecute. Noi retrãim parcã momentele de înfrângere de fiecare datã, spunând,” Oh, cât de departe as fi fost pe calea Domnului dacã n-as fi dat-o în barã în trecut si dacã nu l-as fi dezamãgit pe Domnul.”

Nu te mai gândi la trecut! Totul este luat sub sângele Lui! Si nu te concentra nici pe viitor, pentru cã numai Domnul stie ce urmeazã. Focalizeazã-te în schimb numai pe Duhul Sfânt, cu mintea si cu toatã inima.

3. Petrece timp cu adevãrat în unitate spiritualã cu Duhul Sfânt. El nu va sta de vorbã cu cineva care este pe fugã. Asteaptã cu rãbdare. Cautã pe Domnul si da-I laudã. Ia autoritate peste orice altã voce care-ti insuflã alte gânduri. Increde-te în Duhul cã este mare decât toate acestea, si cã El nu te va lãsa sã fii înselat(ã) sau orbit(ã).

“Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).

David Wilkerson 

DUMNEZEU TE IUBESTE!

Tatãl ceresc te iubeste – în punctul acesta multimi de credinciosi gresesc în ce-L priveste pe Dumnezeu. Ei sunt gata sã admitã natura lor pãcãtoasã si gresala lor iar si iar, dar nu sunt gata sã se deschidã pentru a permite Duhului Sfânt sã îi inunde cu dragostea Tatãlui.

Legalistului îi place sã trãiascã sub vinovãtie. El n-a înteles niciodatã dragostea lui Dumnezeu. Nici n-a lãsat pe Duhul Sfânt sã lucreze acea dragoste în sufletul sãu.

Noi cei de la Biserica Times Square (Times Square Church) propovãduim cã cineva cinstit, care iubeste cu adevãrat pe Domnul Isus, pretuieste mustrarea. Acea persoanã învatã sã aprecieze ca Duhul Sfânt sã-i descopere toate zonele ascunse ale pãcatului si necredintei sale – deoarece cu cât se elibereazã mai mult de pãcat, cu atât devine mai fericit si mai liber.

Atitudinea pe care o vãd eu la multi crestini este: “Continuã sã mã judeci, Doamne – mustrã-mã!” Acesta nu este acelasi lucru cu condamnarea adevãratã. De exemplu, vãd aceasta în multele rãspunsuri la mesajele buletinului meu de stiri periodic. Când scriu un mesaj care tunã cu judecãti, primesc zdrobitor de multe rãspunsuri aprobatoare.

Când însã împãrtãsesc despre dulceata si dragostea lui Isus, primesc scrisori spunând: “Nu mai predici adevãrul!” Este ca si cum acesti oameni ar spune “Dacã nu mustri, atunci ceea ce spui nu poate fi Evanghelia.” Asemenea credinciosi n-au intrat niciodatã în dragostea aceea mare – lucrarea Duhului Sfânt.

Aceasta este o zonă unde trebuie să învătăm să umblăm în Duhul! – si nu prin trăiri, prin sentimente! Umblarea în Duhul înseamnă să dăm voie Duhului Sfânt să facă în noi ceea ce a fost trimis să facă. Iar aceasta înseamnă să-I dai voie să-ti inunde inima chiar acum cu dragosea lui Dumnezeu! “Pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani, 5:5).

Isaia spunea: “Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!” (Isaia 66:13) Isaia scria unui popor al lui Dumnezeu încăpătânat, care “a urmat şi mai mult pe căile inimii lui” (Isaia 57:17).

Spuneti-mi, pentru cât timp vrea un profesor sã nu renunte la un student încãpãtânat, îndãrãtnic care refuzã sã dea atentie sfatului acordat? Nu foarte mult! Dar profetul Isaia foloseste una dintre cele mai intense imagini posibile – aceea a dragostei unei mame pentru copilul ei – ca sã ne arate cum este dragostea pe care Tatãl nostru ceresc o are pentru noi.

Unei mame din biserica noastrã ii ia o zi întreagã să-si viziteze fiul într-o închisoare din nordul statului. Autobuzul cu care călătoreste face ore întregi.. numai ca sa-l vada un pic. O astfel de mamã va privi în fiul ei dincolo de acea uniformă tristã si va vedea suferinta din ochii lui – si cu fiecare vizită va mai muri ceva înãuntrul ei. Dar ea niciodatã nu-l va pãrãsi. El e încã fiul ei!

Acesta este felul de dragoste pe care Duhul Sfânt doreste să stiti că îl are Dumnezeu pentru voi! El ne mângâie spunându-ne: “Ai spus odatã că te-ai încredintat cu totul lui Isus. I-ai dat dragostea ta, si El încã te iubeste. Iar acum, nici eu nu te voi lăsa. Am fost trimis de El sã fac o lucrare – si voi continua să o fac!”

Nu existã nici o consolare, nici o mângâiere adevãratã pentru cineva pe acest pãmânt ca cea datã de Duhul Sfânt. De aceea ai nevoie ca Duhul Sfânt sã rãmânã în tine. Numai El poate sã te aseze seara, ca pe un pat cald, si sã-ti umple inima cu pacea perfectã. Numai El poate cu adevãrat sã te mângâie la vremuri de durere si suferintã. El este acela care te va asigura: “Aceastã mângâiere nu e doar pentru o vreme – este pentru totdeauna!”

David Wilkerson 

LASA MANDRIASI PRIMESTE UMPLEREA CU DUHUL SFANT

Atât în Vechiul cât si în Noul Testament, Duhul Sfânt s-a revãrsat peste oameni în cele mai neobisnuite feluri! A cutremurat clãdirile. Oamenii au început sã îl laude pe El în noi limbi. Duhul Sfânt a preluat din plin controlul!

La Cincizecime (eng: Pentecost) El a venit ca vâjâitul unui vânt puternic! Când Duhul Sfânt se coboarã, cum mai miscã si mai agitã lucrurile! (a se vedea Fapte 2:4 si 4:11).

Ioan Botezãtorul a predicat: “Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. (Luke 3:16).

Preaiubitilor, Biblia spune foarte clar: Când Isus vine la tine, El vrea sã te boteze cu Duh Sfânt si cu foc! Duhul Sfânt aduce focul – un foc înflãcãrat, o dragoste arzãtoare pentru Isus. De ce atât de multi credinciosi sunt plini de râvnã, înflãcãrati pentru Domnul vreme de o clipã… cãci în clipa urmãtoare s-au rãcit deja, nefiind niciodatã complet, constant implicati? Nu cumva deoarece refuzã sã lase pe Isus sã îi boteze cu Duhul Sfânt?

“Şi când va veni [Duhul Sfânt] El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul” (Ioan 16:8). S-ar putea cumva ca acesti credinciosi să nu fie convinsi pe deplin de păcătosenia lor tocmai pentru că încã nu I-au dat locul (cuvenit, dealtfel) Duhului Sfânt în viata lor? El este firul cu plumb al lui Dumnezeu, legatura directă a lui Dumnezeu cu noi. El ne descoperă nouã orice nu se raportează la Christos, sau nu este în conformitate cu voia lui Christos pentru noi – si ne declarã vinovati de lucrul acesta, dar tot El ne dă abilitatea, ne împuterniceste sã ne conformăm cu Cuvântul Sãu, sã ne întoarcem la El, sã urmãm Cuvântul Sãu! Cu adevãrat El devine Mângâietorul nostru în aceasta, deoarece când ne condamnã de pãcat, El ne dã si puterea sã ne lãsãm de pãcat. Asta da, mângâiere adevãratã!

Duhul Sfânt nu te va pune niciodată să faci o prostie. Dar El s-ar putea sã vina peste tine în asa un mod, cã cei ce pãcãtuiesc sã creadã esti beat! El nu este binevenit în multe biserici deoarece se crede că e prea zgomotos, prea deranjant, prea imprevizibil .

David Wilkerson 

DUHUL SFANT STIE CE FACE!

Duhul Sfânt nu îndeplineste lucrarea Sa în vreun fel dezarticulat, accidental. El nu existã acolo asa, doar ca sã ne ajute sã ne descurcãm în viatã, sã trecem cu bine de perioadele de crizã si pentru a ne scoate la liman în noptile în care ne simtim singuri. El nu este acolo doar pentru a ne ridica si a ne pompa ceva mai multã fortã înainte de a ne împinge înapoi în cursã.

Tot ceea ce face Duhul Sfânt are legãturã cu motivul venirii Sale – sã ne conducã acasã ca mireasã pregãtitã. El actioneazã numai în conformitate cu acea misiune! Da, El este Cãlãuza noastrã, Mângâietorul nostru, Tãria noastrã la vreme de nevoie. El foloseste fiecare actiune de eliberare – fiecare manifestare a Lui însusi în noi – spre a lucra la desãvârsirea noastrã ca mireasã.

Duhul Sfânt nu este aici nici doar ca sã dea daruri omenirii. Nu, ci fiecare dar al Sãu are un scop înapoia lui. Duhul Sfânt are numai un mesaj: tot ceea ce El învatã duce la un singur si central adevãr. El poate strãluci în noi asemenea unei bijuterii de mare valoare si splendoare, dar fiecare razã de adevãr este menitã sã ne conducã la un singur adevãr, anume la acesta:

“Tu nu îti apartii tie – tu ai fost rãscumpãrat(ã) cu un pret. Tu ai fost ales (aleasã) sã fii luat(ã) în cãsãtorie de Christos. Iar Duhul lui Dumnezeu a fost trimis sã-ti descopere tie adevãrul care te va elibera de iubirea a orice altceva. Adevãrul va rupe orice sclavie a pãcatului si se va ocupa de toatã necredinta. Cãci tu nu esti din aceastã lume; tu te indrepti cãtre o întâlnire glorioasã cu Cel ce te va lua în cãsãtorie, pregãtit(ã) fiind de a fi gata de cina de la cãsãtorie Sa. Toate lucrurile sunt acum gata si te pregãtesc! Eu vreau sã te prezint fãrã patã, cu o dragoste fierbinte în inimã–ti pentru El”.

Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt – de a-L arata, de a-L prezenta pe Isus bisericii, ca noi sã ne îndrãgostim de El. Si aceastã dragoste ne va pãstra, va avea grijã de noi!

David Wilkerson 

DUHUL SFANT SE PRIMESTE PRIN CREDINTA!

“Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?” (Galateni 3:2). Sfintilor, acest mesaj ar trebui să aprindă credinta voastrã, si prin credintã ar trebui sã apucati măretele promisiuni ale lui Dumnezeu! “Dar [să] ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7).

Ati cerut voi de la Dumnezeu acest dar? cãutati voi pe Duhul Sfânt? Continuati voi sã bateti? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luke 11:13).

Cereti numai, si veti primi! Căutati pe Tatăl vostru ceresc pentru botezul cu Duhul Sfânt si El vi-l va da!

Noi înfruntãm un diavol înfuriat dezlegat în lumea noastrã astãzi. El dezlãntuie toatã puterea la comanda sa, si legiuni de puteri ale rãului se înfig gata de conflictul final cu raiul. Dar satan nu se poate înfrunta cu un copil al lui Dumnezeu plin de Duhul Sfânt, care umblã în dreptate, credintã si ascultare. Arãtati-mi un credincios cu adevãrat plin de Duhul Sfânt – si o sã vã arãt unul care pune legiunile iadului pe fugã.

Doamne, trimite Duhul Sfânt! Lasã-L sã vinã peste noi, sã ne inunde! Boteazã-ne cu toatã puterea! Si trimite-ne împotriva fortãretelor drãcesti cu o credintã absolut de neclintit ca El sã triumfe în ziua noastrã!

Apostolul Pavel a spus: “Umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti” (Galateni 5:16). A mai spus: “Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (5:25).

Ca si crestini, noi am auzit aceastã expresie de multe ori în viata noastrã:” Umblati în Duhul.” Multi credinciosi îmi spun cã umblã în Duhul – totusi, ei nu-mi pot spune ce înseamnã aceasta cu adevãrat. Acum, dati-mi voie sã vã întreb: Umblati si trãiti voi în Duhul? Si ce înseamnã aceasta pentru voi?

Eu cred cã “umblarea în Duhul” poate fi definitã într-o propozitie: Umblarea în Duhul permite pur si simplu Duhului Sfânt sã lucreze în noi ceea ce Dumnezeu L-a trimis sã facã.

Eu cred cã nu-L puteti lãsa sã-si facã lucrarea aceasta a Lui pânã ce nu întelegeti de ce L-a trimis Dumnezeu pe Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt ne-a fost trimis nouã aici de la Tatãl pentru a îndeplini unul (si numai unul) vesnic scop. Si dacã nu întelegem misiunea si lucrarea Sa în noi, vom face una din douã greseli: Una, vom accepta doar o micã parte a lucrãrii Sale – cum ar fi câteva daruri spirituale – crezând în mod gresit cã asta este tot ce poate si oferã El si pierzând mãreata lucrare a scopului Sãu vesnic în viata noastrã. Sau, a doua, vom stinge Duhul din noi si îl vom ignora cu totul, crezând cã El este ceva misterios si cã prezenta Sa este ceva ce trebuie sã luãm prin credintã si niciodatã sã nu întelegem.

Duhul Sfânt a venit sã locuiascã în tine si în mine ca sã ne pecetluiascã, sfinteascã, împuterniceascã si sã ne pregãteascã pe noi – El a fost trimis în lumea noastrã sã pregãteascã o mireasã pentru cãsãtoria cu Christos!

Ca exemplu vechi testamental, un tip de relatie ca aceasta între credinciosi si Duhul Sfânt îl gãsim în Geneza 24. Avraam a trimis pe slujitorul sãu cel mai mare Eliezer spre a-i gãsi o mireasã pentru fiul sãu Isaac. Numele lui Eliezer înseamnã “ajutor puternic, divin” – de felul, de tipul Duhului Sfânt. Si întocmai cum cu sigurantã acest ajutor puternic s-a întors cu Rebeca pentru a o prezenta ca mireasã lui Isaac, tot asa Duhul Sfânt negresit va aduce mireasa pentru Domnul nostru Isus Christos.

Dumnezeu a ales pe Rebeca sã-i fie mireasã lui Isaac si tot Domnul a condus pe Eliezer drept la ea. Toatã misiunea si tot scopul slujitorului erau concentrate pe un singur lucru: sã aducã pe Rebeca la Isaac – ea sã se îndrãgosteascã de Isaac, sã lase tot ce avea si sã-l ia în cãsãtorie. Pãrintii Rebecãi i-au spus lui Eliezer: “De la Domnul vine lucrul acesta… ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul” (Genesis 24:50–51).

La fel este cu tine si cu mine! Dumnezeu ne-a ales sã fim mireasa Sa. Mântuirea noastrã – faptul cã am fost alesi pentru Christos – Domnul a fãcut aceasta. El a trimis pe Duhul Sfânt pentru a ne conduce la Isus – si dacã ne încredem în El, Duhul ne va aduce în sigurantã acasã, ca mireasã a lui Christos pentru totdeauna!

David Wilkerson 

“AVA,ADICA TATA”

Duhul Sfânt are un mod de a simplifica relatia noastrã cu Dumnezeu Tatãl si Isus. El este Acela care ne învatã sã spunem “Abba (Romaneste: Ava), adicã Tatã.”

Aceastã expresie se referã la un obicei oriental din vremurile biblice, referitoare la adoptarea unui copil. Pânã când actele de adoptie erau semnate si sigilate de cãtre tatãl adoptiv, copilul îl vedea pe acest om ca pe un tatã. Dar nu avea dreptul sã îl strige Ava, însemnând “al meu” (Tatãl meu).

Totusi, de îndatã ce actele erau semnate, înregistrate si sigilate, tutorele copilului îl prezenta pe copil cãtre tatãl adoptiv – si pentru prima datã copilul putea sã spunã “Ava,Tatã!” Când tatãl îl îmbrãtisa, tânãrul putea striga “Tatãl meu! Nu mai e doar un tatã (oarecare), ci e al meu!”

Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. El e tutorele tãu în Christos. El te prezintã la Tatãl. Si îti aduce aminte mereu: “eu am sigilat actele. Tu nu mai esti orfan – tu esti în mod legal copil al lui Dumnezeu! Acum ai un Tatã atât de iubitor, bogat, puternic. Îmbrãtisazã-L – numeste-L ‘Tatãl meu’. Am venit sã-ti arãt cât esti de iubit de El! El te-a iubit si te-a dorit!”

Ar trebui sã plângem de bucurie nemãrginitã si sã dãm multumiri. Duhul din noi literalmente strigã, “Esti mostenitor, un mostenitor a tot ceea ce Isus a câstigat”. Si încã ce mostenire ai, pentru cã Tatãl tãu este cel mai bogat din intregul univers! Nu te îndepãrta de El, El nu e supãrat pe tine. Nu te mai purta ca un orfan care e sãrãc-lipit, ducând lipsã de bucurie si izbândã spiritualã. Tu nu esti pãrãsit – asa cã bucurã-te de El si în El!

Nu numai cã nu suntem pãrãsiti, ci Duhul Sfãnt este acolo cu noi în timpul momentelor tulburi, sau cãnd suntem în suferintã.

Misiunea Duhului Sfãnt este sã consoleze, sa mãngãie pe mireasa lui Christos în absenta Mirelui: “Şi El vă va da un alt Mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.); care să rămână cu voi în veac”; (Ioan 14:16). “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt..” (v. 26).

Mângâietor înseamnã “cel care linisteste, care alinã într-o vreme de durere sau necaz”, cel care calmeazã suferinta si durerea, aduce consolare, mângâie si încurajeazã. Dar mie îmi place aceastã definitie din limba greacã: “cel care te aseazã pe un pat cald, în sigurantã.” În vremea rece, în noaptea întunecoasã a sufletului tau, el te întinde, te aseazã pe patul moale al mângâierii sale, alinându-te cu mâna sa iubitoare.

Numindu-l Mângâietor pe Duhul Sfânt, Isus a fãcut o prezicere infailibilã. El a prezis cã poporul Sãu va suferi lipsã de confort, de mângâiere si va avea nevoie de alinare, cã va fi multã durere si suferintã în poporul Sãu în zilele din urmã.

Duhul Sfânt îti aduce mângâiere, amintindu-ti cã el trãieste în tine cu toatã puterea lui Dumnezeu, inseparabilã de El, cãci e în fiinta Sa. Si iatã de ce poti spune: “Mai mare este Cel care este în mine decât toate puterile lumii împreunã, mai mare decât toate puterile demonice!” Dumnezeu a trimis pe Duhul pentru a te feri de ghearele lui satan – ca sã ridice duhul tau, ca sã ia de la tine orice tristete si sã inunde sufletul tãu cu dragostea Domnului tãu.

“Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romans 5:3, 5).

David Wilkerson 

GUSTAND O BUCATICA DE RAI

Anticiparea este ceva în avans, o experientã partialã sau cunoastere în avans despre ceva ce va veni sau va fi. Biblia o denumeste arvunã – “arvună (a) moştenirii noastre” (Efeseni 1:14). Inseamnã a gusta o bucãticã din întreg, a lua o înghititurã înainte de a avea întregul. Mostenirea noastrã este Hristos însusi – iar Duhul Sfânt ne aduce în însusi prezenta Sa ca o arvunã, ca o experientã anticipatã de a fi primiti ca mireasã a Sa, bucurându-ne de dragostea vesnicã si comuniunea, legatura noastrã cu El.

Pavel descrie poporul lui Dumnezeu care este “pecetluit cu Duhul Sfânt” (Ephesians 1:13). Ni se vorbeste aici de un popor anume însemnat cu lucrarea Duhului. Duhul Sfânt a produs în ei un semn deosebit, o lucrare glorioasã ascunsã – ceva supranatural care i-a schimbat pentru totdeauna.

Ei nu mai sunt niste credinciosi obisnuiti. Nu mai sunt “din aceastã lume”, pentru cã ei si-au pus nãdejdea în lucrurile ceresti, nu în cele pãmântesti. Ei nu sunt clãtinati de evenimentele mondiale; mai degrabã, sunt de neclintit. Nu sunt cãldicei sau cu inima impartitã. În schimb, inima lor strigã zi si noapte: “Vino repede, Doamne Isuse….”

Ce s-a întâmplat cu ei? Ce lucrare a produs Duhul Sfânt în acesti credinciosi? Ce i-a marcat si i-a pecetluit pe ei pentru vecie ca fiind ai Domnului? Pur si simplu aceasta: Duhul Sfânt le-a dat o arvunã, o experientã anticipatã a gloriei prezentei Sale! El s-a pogorât la ei, le-a dat sa guste o bucaticã de rai – iar ei au experimentat o manifestare supranaturalã a mãretiei Sale desãvârsite! El ne dãruieste “o bucatica de rai” cu care sa mergem în rai – un stimulent pentru apetitul nostru.

Ce fel de mireasã credeti cã va prezenta Duhul cãtre Isus Christos în acea zi de descoperire? Una care are inima împartitã? A cãrei dragoste este cãldicica, sau rece? Care nu este credincioasã lui Isus? Care nu este aproape, nu este intimã cu Christos?

Dacã îL iubiti cu adevãrat pe Isus, el este intotdeauna în mintea, în gândul vostru. El este prezent în fiecare moment în care suntem treji. Unii crestini gândesc: “Aceasta se va întâmpla dupã ce voi muri. Când ajung în rai, totul se va schimba. Atunci voi deveni mireasa deosebitã a Domnului”. Nu. Moartea nu sfinteste pe cineva! Acest Duh Sfânt este aici astãzi. El trãieste si face lucrarea Sa în noi – ca sã produca în noi o dragoste aprinsã pentru Christos aici.

Romani 8:26 descrie una din cele mai puternice lucrãri ale Duhului Sfânt în inima credinciosului: “Tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”.

Cuvântul din limba greacã folosit pentru geamãt înseamnã “tânjire” – a suspina pentru mai mult din Christos. Putem tânji dupã Isus atât de mult încât chiar stând în prezenta Lui si nimic nu ne iese pe gurã decât un geamãt adânc – ceva care nu poate fi rostit. El spune: “Isuse, tu esti singura fericire aici în aceastã lume. Eu am gustat si am vãzut cã tu esti bun – si te vreau pe deplin”.

Acesta este semnul cuiva care umblã în Duhul. El nu se mai saturã de Isus! La fel ca Pavel, el de-abia asteaptã sã plece sã fie cu Domnul!

David Wilkerson 

CU UN MINUT INAINTE DE MIEZUL NOPTI

Dupã cum vedem în 1 Samuel, Saul a avut de înfruntat un moment crucial cu care orice credincios trebuie în cele din urmã sã se confrunte. Este o perioadã de crizã când suntem fortati sã hotãrîm dacã asteptãm cu credintã pe Dumnezeu, ca El sã lucreze, sau devenim nerãbdãtori si luãm problema în mâinile noastre.

Momentul crucial al lui Saul a venit când norii amenintãtori ai rãzboiului s-au adunat peste Israel. Filistinenii strânseserã o armatã imensã de cãlãreti, care de fier si legiuni de soldati amenintând cu arme de ultimã orã. Prin contrast, israelitii aveau doar douã sãbii în întreagã lor armatã: una pentru Saul si una pentru fiul sãu, Ionatan. Toti ceilalti trebuiau sã foloseascã ceva care sã înlocuiascã armele, de exemplu sulite din lemn sau uneltele nefinisate de pe la fermã.

Cu o sãptãmânã mai înainte, Samuel avertizase pe Saul sã îl astepte la Ghilgal înainte de a intra în bãtãlie. Profetul îi spusese cã el va ajunge dupã sapte zile spre a jertfi Domnului arderea de tot.

Când ziua a saptea a venit si Samuel nu ajunsese, soldatii lui Saul au început sã se risipeascã. Dar ce era si mai rãu, împăratul nu avea instructiunile lui Dumnezeu pentru luptã.

Ce cale a apucat Saul, ce a fãcut el? A stat el ferm pe pozitie, declarând: “nu-mi pasã dacã lui Samuel îi trebuiesc chiar opt zile pentru a ajunge, eu am de gând sã depind de Cuvântul lui Dumnezeu. Trãiti sau muriti, eu voi asculta de porunca Lui”?! Nu – ci Saul a intrat în panicã. El s-a lãsat coplesit de împrejurãrile în care se gãsea. Si a sfârsit manipulând propriul sãu fel de gândire în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, el a poruncit preotului care a fost prezent sã jertfeascã arderea de tot fãrã de Samuel, dar fãcând asa, a sãvârsit un pãcat grav împotriva lui Dumnezeu (vedeti 1 Samuel 13:11-12).

Nu, Dumnezeu nu vine niciodatã prea târziu. Tot timpul, Domnul a stiut fiecare pas pe care Samuel îl fãcea la Ghilgal. Dupã sistemul Sãu de navigatie ceresc, El pregãtise cu precizie sosirea profetului, chiar la secundã. Samuel avea sã fie acolo în a saptea zi, chiar dacã ar fi fost numai cu un minut înainte de miezul noptii.

Dumnezeu nu s-a schimbat de-a lungul veacurilor. Si este încã preocupat dacã poporul Sãu ascultã de aceastã poruncã: “Ascultã vocea Domnului, si nu te rãzvrãti împotriva poruncii Domnului” (1 Samuel 12:15, parafrazat). Nu conteazã dacã evenimentele din viata noastrã ne coplesesc – noi trebuie sã ne încredem pe deplin în Domnul. Chiar dacã lucrurile par disperate, noi nu trebuie sã ne temem. Dimpotrivã, trebuie sã asteptãm, cu rãbdare, ca El sã ne izbãveascã, sã ne scape, asa cum promite Cuvântul Sãu.

Adevãrul este cã Dumnezeu era chiar lângã Saul când numeroasa armatã a filistenilor îi strângea de aproape pe israeliti. El cunostea situatia de crizã în care se gãsea Saul si ochiul Sãu vedea fiecare detaliu.

Dumnezeul nostru vede fiecare amãnunt al crizei tale. El vede toate problemele ce-ti apasã viata. El stie perfect când situatia ta se înrãutateste pe zi ce trece. Cei ce se roagã si-L asteaptã pe El rãbdãtori, cu credintã, nu sunt niciodatã cu adevãrat în pericol. Mai mult, El stie toate gândurile care tie îti provoacã panicã: “Nu vãd cum as putea eu vreodatã sã plãtesc datoria asta… Nu mai am nici o sperantã pentru cãsãtoria mea… Nu stiu, nu vãd cum as putea sã-mi pãstrez slujba…” Si totusi, porunca Sa cãtre tine este si astãzi adevãratã: “Nu intra în panicã si n-o lua înaintea Mea. Nu trebuie sã faci nimic altceva decât sã te rogi – si sã-ti pui nãdejdea in Mine. Eu onorez pe aceia care îsi pun încrederea în Mine”.

Gândi-ti-vã la aceste cuvinte pe care Dumnezeu le-a spus bisericii Sale:

“Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6).

“Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru” (Psalm 62:8). “Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor” (Psalm 115:11). “Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. (Proverbe 3:5–6).

Necredinta este fatalã; efectele ei – tragice. Iar noi înfruntãm consecinte cumplite dacã încercãm sã ne sustragem din încercãri în loc sã ne punem încrederea în Dumnezeu spre a ne scoate biruitori din ele.

David Wilkerson 

ULEI DE RICIN SPIRITUAL,PUTERNIC

Porunca lui Dumnezeu de a ne iubi vrãjmasii poate pãrea asemenea unui medicament amar, neplãcut. Dar, la fel ca si uleiul de ricin pe care trebuia sã-l înghit în tinerete, acest lucru este medicamentul care vindecã.

Isus afirmã foarte clar: “Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:43–44).

Contrazicea Isus legea aici? Nicidecum. El anula duhul de carne care pãtrunsese in lege. In acele vremuri, evreii iubeau numai pe alti evrei. Un evreu nu ar fi dat mâna cu un ne-evreu, nici mãcar nu ar fi permis ca mantia sã se atingã de tesãtura unui strãin. Si totusi, nu acesta era spiritul legii. Legea era sfântã, invãtând cã:

Putem sã urâm actiunile imorale al acelora ce ne conduc. Putem sã urâm pãcatele homosexualilor, ale celor ce fac avorturi si ale tuturor celor ce dispretuiesc pe Christos. Dar Domnul ne porunceste sã îi iubim pe ei ca oamenii – oameni pentru care Isus si-a dat viata. Iar El ne porunceste sã ne rugãm pentru ei. Dacã vreodatã dispretuiesc o persoanã mai degrabã decât principiul din spatele acelei persoane, eu nu reprezint cu adevãrat pe Christos. (Proverbe 25:21–22).

Eu am fost martor la o paradã de homosexuali pe Fifth Avenue aici din Orasul New York. Douã sute cincizeci de mii de gay, multi pe jumãtate goi, unii cu pancarte si insemne proclamând “Dumnezeu este Gay”. I-am vãzut rupãnd rândul si sãrind asupra crestinilor ce purtau pancarte scrise cu “Dumnezeu Uraste Pacatul Tau – Dar Te Iubeste Pe Tine.”

Am rosit cuprins de-o mânie puternicã. Mi-a venit sa chem peste ei un foc ca cel ce s-a pogorât peste Sodoma. Dar gândindu-mã mai bine, am spus in inima mea: “fac si eu ca ucenicii care au vrut sã cheme foc sã se coboare si sã mistuie pe aceia care il respinseserã pe Isus.”

Vã spun: homosexualitatea este pãcat! Dar asa este si adulterul! Asa este si inversunarea si neiertarea.

Iubiti-vã vrãjmasii! Sã-i iubim pe pãcãtosii ce militeazã pentru pãcat, asa pe fatã? Sã ne rugãm pentru ei? Sã binecuvântam pe cei ce ne blesteamã?

Dar Isus tocmai asta a spus!

David Wilkerson 

DANIEL-UN OM DE UN ALT FEL!

Daniel a fost un om “de un alt fel”, de la care aflăm ce înseamnă să fii zdrobit: “Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu şi I-am făcut mărturisirea” (Daniel 9:3–4). Apoi, Daniel a fost în stare sã deosebeascã vremurile, deoarece el cunostea inima lui Dumnezeu: “eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia” (Daniel 9:2).

Cum a ajuns Daniel pe aceastã cale, de a fi zdrobit, cum a ajuns el la aceastã cunoastere si la acest discernãmânt? A început cu studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Daniel a permis Scripturilor sã intre complet în stãpânirea inimii sale. Si le-a mentionat adesea chiar pe larg, pentru ca se adâncise puternic în ele: “După cum este scris în Legea lui Moise…” (Daniel 9:13).

În capitolul 10, acestui profet al lui Dumnezeu i s-a dat o viziune a lui Christos: “Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz… faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc… şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi” (10:5–6).

Vã îndemn: Astãzi pregãtiti-vã inima pentru a cãuta pe Dumnezeu cu toatã strãdania si hotãrârea. Apoi indreptati-vã cãtre Cuvântul lui Dumnezeu cu toatã dragostea si din toatã inima. Rugati-vã cu post pentru o inimã complet miscatã, cu zdrobire, ca sã primiti sarcina Sa. În sfârsit, mãrturisiti si lãsati-vã de tot ce împiedicã pe Duhul Sfânt sã toarne binecuvântãrile cerului peste voi. Calea pentru a putea fi “oameni de un alt fel” este deschisã tuturor. Veti pãsi voi pe ea?

Asemenea umblare aduce atingerea lui Dumnezeu. Daniel a mãrturisit: “Şi iată că o mână m-a atins, şi m-a aşezat pe genunchii şi mâinile mele” (Daniel 10:10). Cuvântul folosit pentru “atins” aici inseamna “a apuca, a prinde într-un mod brutal, aprig”. Cu alte cuvinte, Daniel spunea: “Când Dumnezeu Si-a pus mâna peste mine, atingerea Lui mi-a transmis o dorintã arzãtoare de a-L cãuta cu toatã fiinta mea”.

Aceasta se întâmplã ori de câte ori Dumnezeu se atinge de viata cuiva. Acea persoanã cade în genunchi si devine un bãrbat sau o femeie a rugãciunii, decisã sã caute pe Domnul.

M-am întrebat adesea de ce atinge Dumnezeu numai anumiti oameni cu aceastã perseverentã, aceastã dorintã arzãtoare? De ce unii slujitori devin flamânzi cãutãtori dupã El, în timp ce alti credinciosi îsi vãd de drumul lor? Slujitorii atinsi de Dumnezeu au o relatie intimã cu Domnul! Ei primesc relevatiile din cer. Ei se bucurã de o umblare cu Hristos într-un fel cum putini o fac.

De ce Dumnezeu a întins mâna Sa peste Daniel si l-a atins asa cum a facut-o? De ce a fost numai acest bãrbat capabil de a vedea si auzi lucruri pe care nimeni altul nu putea? El mãrturiseste: “Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!” (Daniel 10:7).

Dumnezeu avea nevoie de o voce care sã transmitã mesajul sãu. El dorea un slujitor rugativ, cineva care sã rãspundã cu credinciosie la chemarea Sa. Daniel era acel bãrbat. El se ruga fierbinte de trei ori pe zi. Iar acum, pe când mergea de-a lungul râului, Christos s-a descoperit lui (a se vedea Daniel 10:7–9).

Dumnezeu a fãcut pe Daniel sã fie prooroc al Sãu deoarece

1. Daniel niciodatã n-a încetat a se ruga (a se vedea Daniel 10:2-3). 2. Daniel a deplâns declinul spiritual din societate si bisericã (a se vedea Daniel capitolul 9). 3. Daniel a refuzat sã acopere sau sã ascundã pãcatul (Daniel 9:4-5).

David Wilkerson 

AVETI NEVOIE DE DUHUL SFANT

Unii au fost mântuiti de un numãr de ani, unii probabil de un an, iar altii poate doar de cateva luni sau doar sãptãmâni. Sã fii mântuit de pãcat este minunat! Lucrurile vechi s-au dus – si toate lucrurile s-au facut noi. Sunt asa de bucuros cã sunteti mântuiti!

Dar pentru a fi un soldat bun în serviciul Domnului nostru Isus Christos, nu este destul doar sã fiti mântuiti. Existã ceva mult mai mult pentru voi! Aveti nevoie de sã fiti botezati cu Duhul Sfânt.

În vremea lui Pavel, unii credinciosi nici mãcar nu stiau că există un Duh Sfânt: “Si le-a zis: Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Ei i-au răspuns: Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt”(Faptele Apostolilor 19:2). Acesti oameni au fost mântuiti, dar este clar că ei nu fuseseră umpluti sau botezati cu Duhul Sfânt.

Eu cred că noi suntem mântuiti prin puterea si lucrarea Duhului Sfânt. Dar Scriptura ne spune cã mai există ceva în plus: existã de asemenea un botez, o umplere pe care o face Duhul Sfânt în noi!

Isus însusi nu i-a trimis pe ucenicii si urmasii Sãi în lume pânã când ei nu au fost botezati cu Duhul Sfânt. Cu sigurantã ucenicii Sãi aveau inima curată. Ei au avut credintã sã vindece bolnavii, să scoată afarã draci. Aveau Cuvântul Domnului si deja iL predicaseră pe Christos si câstigaseră oameni pentru El. Fuseseră martori la învierea Sa. Ce mai putea să fie in plus fată de toate acestea? Erau gata sã moarã pentru Isus! Nu era dragostea lor pentru El suficientă pentru a-i trimite în lume să facă lucrarea Sa?

Preaiubitilor, nimic din toate acestea nu era suficient! Clar, era ceva mai mult decât acestea: “Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului”.

Doriti voi cu adevãrat pe Duhul Sfânt ? Vreti sã se reverse peste voi si sã vã boteze cu foc? Trebuie sã fiti convinsi cã aceasta este pentru voi. Trebuie sã ajungeti la momentul în care vã dati seama cã nu sunteti nimic si nu puteti face nimic fãrã puterea si îndrumarea Duhului Sfânt.

Trebuie sã stiti cã El încã boteazã, cã încã se pogoarã peste credinciosi – umplându-i! “Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:38-39).

In fiecare orã, zilnic, multimi din toatã lumea primesc botezul cu Duhul Sfânt! Ei au citit despre aceastã promisiune din Biblie ori au auzit-o predicatã. Asa cã au strigat, revendicând fãgãduinta, si iatã cã au fost botezati!

Botezul este în special pentru aceia ce trãiesc în zilele din urmã: “În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură… voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu” (Fapte 2:17-18). El este al vostru dacă îL cereti: “Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce-L cer!” (Luca 11:13).

Dumnezeu vrea ca sã trãiti si sã umblati în Duhul. Nu trebuie sã vã chinuiti, sã alergati, doar-doar veti gãsi pe cineva ca sã-i întâmpinati nevoia. Sunteti chemati sã vorbiti Cuvântul lui Dumnezeu asa cum vã dã Duhul, sã puneti mâinile peste cei bolnavi si sã alungati dracii, asa cum fãceau apostolii. Noi toti suntem chemati sã fim martori care sunt plini de Duh Sfânt si de putere!

David Wilkerson 

CONDUSI DE CUVANTUL LUI DUMNEZEU

Dacã Hristos domneste ca autoritate supremã peste împărăţia Sa, iar noi suntem supusii Sãi, atunci vietile noastre trebuie sã fie guvernate de el. Ce înseamnă, mai exact, a fi guvernaţi de Isus?

Conform dicţionarului, a guverna înseamnă “a îndruma, a conduce, a cârmui, a controla toate actiunile si comportarea acelora sub autoritate”. Pe scurt, lui Isus trebuie sã-I fie permisã autoritatea asupra tuturor actiunilor si comportamentului nostru, incluzând fiecare gând al nostru, cuvânt si faptă.

Isus de asemenea stãpâneste natiunile lumii. Biblia ne spune, “El stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Lui!” (Psalm 66:7). “Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot” (Psalm 103:19).

Nu vã lãsati pãcãliti – tara noastrã nu este condusã de republicani, democrati sau orice altã autoritate umanã. Nu este controlatã de Wall Street sau marile entitãti de afaceri. Nici o putere, pãmânteascã sau supranaturalã, nu guverneazã America sau oricare altã natiune. Numai Dumnezeu este în control. El stã ca Rege al Regilor si Domn al Domnilor, guvernând si domnind peste toatã creatia, de la tronul Sãu ceresc.

De-a lungul întregii Americi vedem o teribilã decãdere, stricãciune moralã, ridicarea ocultului, deviatii sexuale ce iau amploare, ateism ce-ti “urlã in fatã”. Unii crestini se tem cã hoardele iadului încet-încet pun stãpânire pe natiunea noastrã, fondând împãrãtia de întuneric al lui satan.

Noi nu trebuie sã ne îngrijorãm. Isaia ne asigurã: “Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor… Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!… Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ,Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul, şi zguduia împărăţiile, “(Isaia 14:5, 12, 15–16).

Preaiubitilor, Dumnezeul nostru nu este îngrijorat, nu se nelinisteste nici un pic cu privire la satan. El nu se frãmântã de ceea ce vedem noi ca fiind un rãu ce pune stapânire pe natiunea noastrã. Cu doar un cuvânt din gura Domnului nostru, satan va fi dus pentru vesnicie, chinuit pentru eternitate. În consecintã, noi nu trebuie sã ne temem de nici un rãu.

In nici o altã împărăţie nu are Dumnezeu asa suprematie in stãpânire, asa domnie deplinã, ca în împărăţia sa proprie – pe care El a instituit-o în inimile poporului Sãu.

Isus a spus: “Iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:21). Iar înãuntrul acestei împărăţii – împărăţia inimilor noastre – Christos domneste pe deplin peste poporul Sãu, îndrumându-ne, vindecându-ne, guvernând, conducând actiunile si purtarea noastrã.

“El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit..” (Isaiah 9:7). Acest verset vorbeste despre domnia fãrã de sfârsit a lui Isus pentru vecie. Mai are însă si o alta semnificatie: noi trebuie ca întotdeauna sã sporim supunerea fată de domnia Regelui nostru.

Puteti dvs în mod sincer sã spuneti cã zi de zi, domnia lui Isus peste dvs sporeste? Vă aduceti dvs comportarea din ce în ce mai mult sub autoritatea Sa?

S-ar putea să vă întrebati: Dacă Isus este în ceruri, domnind în toată autoritatea la dreapta Tatalui, cum rămâne cu conducerea împărătiei Sale aici pe pãmânt? Găsim răspunsul în cartea către evrei. Autorul ne spune că, în Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit oamenilor Sãi prin profeti. Dar astãzi Domnul a ales sã vorbeascã prin Fiul Sãu (vedeti Evrei 1:1-2: “După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile”).

Isus este mesajul lui Dumnezeu explicit cãtre noi – Cuvântul divin ce a venit în trup. Tatãl ne-a trimis nouã astãzi pe Duhul Sfânt pentru a ne aminti de cuvintele pe care Isus le-a spus în timpul Sãu pe pãmânt. Astfel, Isus domneste peste noi prin Cuvântul scris, revelat al lui Dumnezeu. Biblia este sceptrul conducãtorului nostru, cu care El ne face cunoscut Cuvântul Sãu.

Dacã vreti sã auziti mãrturia unui om care a fost condus de Cuvântul scris al lui Dumnezeu, a trãit dupã Cuvântul Lui, puteti sã îl gãsiti în Psalmul 119:11: “Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (a se vedea si versetele 105, 123, 133, 162).

David Wilkerson 

NOI SUNTEM O FAMILIE

A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret si complicat. În biblioteca mea exista cãrti scrise doar despre numele lui Isus. Autorii le-au scris spre a ajuta credinciosii sã înteleagã implicatiile adânci ascunse în numele lui Christos. Si totusi, majoritatea acestor cãrti sunt atat de “adânci,” ca “depasesc” de-a dreptul cititorii.

Eu cred ca adevarul pe care ni s-a dat sa-l cunoastem despre numele lui Isus este asa de simplu, incat pana si un copil ar putea sã-l înteleagã. Cand aducem cererile noastre in numele lui Isus, trebuie sa fim pe deplin convinsi ca este întocmai ca si cum Isus însusi l-ar ruga pe Tatal. Poate va intrebati: ”Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?” Dati-mi voie sa va explic.

Noi stim ca Dumnezeu a iubit pe Fiul. A vorbit cu Isus si l-a invatat în timpul sederii Lui pe pãmânt. Si Dumnezeu nu numai ca a auzit dar a si rãspuns fiecarei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o. Isus a mãrturisit aceasta, spunând, “El întotdeauna ma asculta.” Pe scurt, Tatal niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.

Astãzi, toti cei care se incred în Isus sunt îmbrãcati, ascunsi in Fiul. Iar cerescul Tata ne primeste la fel de îndeaproape, de intim, cum il primeste pe propriul Sau Fiu. De ce? Din cauza unitatii noastre spirituale cu Hristos. Prin moartea Sa la cruce si prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatal. “Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis…ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, – Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:21–23).

Mai simplu pus, noi suntem acum rude, suntem o familie – suntem una cu Tatal, si cu Fiul. Noi am fost înfiati, cu drepturi depline de mostenire pe care le are orice copil. Acesta inseamna ca toatã puterea si resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispozitie, prin Christos.

Rugaciunea “in numele lui Isus” nu este o formula. Nu este o fraza, o expresie a carei putere sta in faptul ca o rostesti. Puterea sta in credinta ca Isus ia cauza, problema noastra, si o sustine la Tatal pe baza a ceea ce a facut El pentru noi, a meritului Sau. El este Aparatorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. Puterea consta in a ne increde pe deplin ca Dumnezeu niciodata nu il respinge pe Fiul sau propriu, iar noi suntem beneficiarii credinciosiei absolute a Fiului Sau.

luni, iunie 06, 2011

PE DEPLIN CONVINŞI

Avraam nu s-a clãtinat în credinta sa. Mai degrabã, el a fost “deplin încredinţat că Cel ce făgăduieşte (Dumnezeu) poate să şi împlinească” (Romani 4: 21). El si-a dat seama cã Dumnezeu poate sã facã ceva din nimic. Într-adevãr, Domnul nostru creeazã din nimic. Sã luãm aminte la Geneza: din nimic, Dumnezeu a creat lumea. Cu un singur cuvânt, El creeazã. Si poate sã creeze miracole si pentru noi, din nimic.

Când orice altceva dã gres – când ai epuizat toate planurile si încercãrile tale – atunci este timpul, momentul când trebuie sã lasi totul în bratul lui Dumnezeu. Este vremea sã renunti la ideea cã vei gãsi izbãvire în orice altã parte. Dupã aceea, odatã ce esti gata sã îti pui încrederea complet în El, trebuie sã îl vezi pe Dumnezeu nu ca pe olarul ce are nevoie de lut, ci ca si Creatorul care face lucrarea Sa din nimic. Si din nimic din ceea ce este din aceastã lume sau materialele ei, Dumnezeu va lucra prin cãi si mijloace pe care tu nici nu ti le-ai fi putut imagina vreodatã.

Cât de serios este Domnul în ce priveste încrederea noastrã în El în fata imposibilitãtilor? Gãsim rãspunsul la aceastã întrebare în povestirea lui Zaharia, tatãl lui Ioan Botezãtorul. Zaharia a fost vizitat de un înger care i-a spus cã sotia sa, Elisabeta, avea sã nascã un copil deosebit. Dar Zaharia – care era înaintat în vârstă, ca si Avraam – a refuzat sã creadã. Pentru el nu era suficientã numai promisiunea lui Dumnezeu.

Zaharia a rãspuns îngerului: “Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă” (Luca 1:18). Cu alte cuvinte, Zaharia a socotit imposibilitãtile. El spunea, în esentã: “Asta nu e posibil. Trebuie să-mi dovedesti cum se va întâmpla asa ceva”.

Îndoiala lui Zaharia nu a plãcut Domnului. Îngerul i-a spus, “Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” (1:20).

Mesajul este clar: Dumnezeu se asteaptã ca noi sã ne încredem în El, când El ne vorbeste. De asemenea, Petru scrie: “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, şi să facă ce este bine”. (1 Petru 4:19. caracterele aldine apartin lui David Wilkerson).

vineri, iunie 03, 2011

IN FATA IMPOSIBILULUI

“Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, – avea aproape o sută de ani, – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

Esenta credintei adevãrate, puternice, este gãsitã în acest verset unic. Dumnezeu îi promisese lui Avram că va avea un fiu, unul care avea să devină sãmânta multor natiuni. În mod remarcabil, Avraam nu a dat îndãrãt în fata acestei promisiuni, în ciuda faptului că avea o vârstă cu mult peste cea la care putea procrea. În loc de asta, când Avraam a primit acest cuvânt de la Domnul, ni se spune cã el “nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit… nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii”.

Dacă stai să te gândesti, în mod normal, ar fi fost imposibil ca aceastã promisiune să fie îndeplinita. Dar Avraam nu a stãruit asupra imposibilului. In conformitate cu ce spune apostolul Pavel, patriarhul nici nu si-a pus problema de cum avea Dumnezeu sã-si pãstreze promisiunea. El n-a discutat în contradictoriu cu Dumnezeu “Dar, Doamne, eu nu mai pot procrea. Iar pântecele Sarei este mort, nu mai poate concepe viata. Sotia mea a trecut de vârsta, de perioada când mai putea avea copii. Asadar, cum vei face aceasta, Doamne?” În loc să-si pună asemenea întrebãri, Avraam nici “nu s-a uitat” la ele.

Faptul este că, atunci când Dumnezeu este la lucru, prelucrând credinta cuiva, credinta aceea este încercatã, prelucrată precum aurul, dar si rezultatele sunt că acea credintă este mai bunã decât aurul. El pune o sentintã de moarte mai întâi asupra oricaror resurse omenesti, adicã El închide usa oricărui rationament uman, surpasând orice fel de opinie rationalã.

Credinta care place lui Dumnezeu se naste într-un loc în care nu există posibilitatea conceperii vreunui semn de viatã. Si eu vorbesc aici de absenta oricãrui semn de viatã din punct de vedere al posibilitãtilor omenesti. Ma refer la faptul cã planurile făcute de mâna omului pot sã înfloreascã la început, ca dupã aceea sã moarã. Pentru moment, sperantele omului pot aduce alinare temporarã, dar în curând se prãbusesc, sporind sentimentul de neajutorare.

Ai fost vreodatã în faza asta, când totul este mort? Ai trãit momentul în care n-ai mai avut nici o posibilitate, nici o nădejde? Când nu poti spune nimănui si nimeni nu te poate ajuta, sfătui. Cerurile par să nu te audă, rugăciunile par să cadã la pãmânt.

Eu declar acum, îti spun cã acesta este Dumnezeu la lucru, momentul în care Dumnezeu lucreazã. Duhul Sãu lucreazã sã te facã sã încetezi a lua în considerare imposibilitãtile, imposibilul, să nu te mai uiti la căile si mijloacele omenesti, să nu te mai gândesti cum să iesi din situatia ta prin propriile tale puteri. Duhul Sfânt te îndeamnã: “Nu mai căuta ajutor la om. Si nu te mai concentra la cât de disperată crezi că e situatia ta. Acestea sunt doar obstacole în calea credintei tale”.

miercuri, mai 25, 2011

VĂ SALUT ÎN NUMELE MINUNAT AL DOMNULUI!

Vă recomand să vă puneţi un timp deoparte pentru a citi aceşti Psalmilor 142 şi 143 care vă vor încuraja credinţa.

Am fost interesat de ceea prin ce trecea David când a spus: „Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea” (142:3). El repetă acest lucru în versetul 143:4: „Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.” De fapt, David Îi spune lui Dumnezeu: „Mă înec în necazul meu. Sunt atacat de duşmanii mei. Toate acestea mă doboară.” El a strigat către Domnul: „Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot…Scoate-mi sufletul din temniţă” (142:6-7).

Preaiubiţilor, aceste cuvinte sunte scrise de dragul nostru, pentru instruirea noastră. Aici găsim încurajare pentru toţi oamenii lui Dumnezeu care sunt copleşiţi de necazuri şi dureri. Unii sunt doborâţi de probleme financiare şi datorii. Numeroşi credincioşi cu greu pot trăi de pe o zi pe alta. Multe văduve şi cupluri în vârstă de-abia îşi duc traiul.

Deseori am fost acuzat de faptul că sunt prea trist, prea negativ. Oamenii spun că nimeni nu vrea să audă veşti rele, şi că ei preferă să nu asculte predicatori care vorbesc despre durere, suferinţă şi necazuri. Dar adevărul este că majoritatea din noi trăiesc într-o lume în care viaţa uneori poate fi absolut copleşitoare. La fel ca şi David, ne confruntăm cu un potop de necazuri şi nu ştim ce să facem mai departe. Ne confruntăm cu atacuri demonice ale lui satan împotriva credinţei noastre.

Însă anume în vremurile noastre de necaz noi învăţăm să-L căutăm pe Dumnezeu şi învăţăm să strigăm în durerea noastră. David a spus: „Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui” (142:2). „Ascultă-mă în credincioşia Ta” (143:1). Eşti tu chiar în acest moment copleşit de împrejurările din viaţa ta? Fă ceea ce a făcut David:

• „Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat (143:6).

• „Nu-mi ascunde faţa Ta… Fă-mă s-aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul” (143:7-8).

• „Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost. Învaţă-mă să fac voia Tas, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!” (143:9-11).

Fiţi încurajaţi. Dumnezeu ţine totul sub control! El va răspunde nevoilor voastre la timpul potrivit.

marți, mai 24, 2011

LUPTA VOASTRĂ ESTE A DOMNULUI (vezi 2 Cronici 20:15)

Motivul pentru care scriu aceste rânduri este de a vă reaminti că lupta pe care o duceţi acum nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu. Dacă sunteţi unul din copiii Lui, puteţi fi siguri că satan „va fi furios pe voi.”

În 2 Cronici 20 o oştire mare a venit împotriva poporului lui Dumnezeu. Împăratul Iosafat şi oamenii săi şi-au îndreptat faţa să-L caute pe Domnul şi să postească. Împăratul a strigat la Dumnezeu cu o rugăciune cu care majoritatea din noi ne-am rugat uneori în călătoria noastră spirituală: „Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine” (20:12). „Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării…Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi…căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (20:14-15).

Isaia a adresat următoarea avertizare tuturor forţelor satanice: „Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul, şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel” (Isaia 37:23).

Dumnezeu i-a spus poporului lui Israel şi ne spune şi nouă astăzi: „Lupta nu se dă împotriva voastră. Este mânia lui satan îndreptată împotriva Mea, Domnul care locuieşte în voi.” Dumnezeu i-a spus lui satan: „Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea” (37:28).

Te întreb acum: unde se dă lupta ta? În căsătoria ta? Afacerea sau serviciul tău? Finanţele tale? Sănătatea ta? Se intensifică lupta ta de zi cu zi? Dacă ai o inimă pentru Isus şi o dorinţă de a te lipi de El, te vei confrunta cu furia iadului. Dar aceasta nu va fi lupta ta.

Poţi să sfârşeşti lupta ta rapid dacă alegi acest lucru, pur şi simplu renunţând şi cedând temerilor şi îndoielilor tale. Satan nu-i va deranja pe cei care abandonează încrederea lor în Domnul.

Da, lupta este a Domnului, dar şi noi avem partea noastră, aceea de a avea încredere şi de a crede promisiunile Sale în faţa disperării şi a ceea ce pare a fi imposibil. „Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” (Isaia 40:27).

Credinţa cere ca eu să dau toate problemele mele – toate situaţiile mele critice, toate temerile mele, toate îngrijorările mele – în mâna Domnului. Atunci când am făcut tot ce-am putut şi ştiu că lupta mea este peste puterile mele, eu trebuie să supun totul în mâinile Sale.

Domnul nostru ştie de furia lui satan, iar noi trebuie să credem cu adevărat că El va acţiona. El ne va conduce prin ape şi foc şi va pune pe fugă pe toţi duşmanii spirituali. Iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu privitor la ceea ce va face El: „Deci pentru сă eşti mânios împotriva Mea…a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit” (Isaia 37:29).

Dacă vei sta ferm în credinţa ta – având încredere în El, odihnindu-te în promisiunile Sale, respingând toate minciunile lui satan care asaltează mintea ta – atunci să te aştepţi ca Dumnezeu să vină prin Duhul Său în situaţia ta şi să aducă un sfârşit neaşteptat pentru lupta ta. El va muta cerul şi pământul pentru a te elibera şi a croi o cale de ieşire. „El a pus capăt războaielor” (Psalmul 46:9).

vineri, mai 20, 2011

DĂ-MI TOATE ZILELE TALE DE MÂINE

Domnul i-a apărut lui Avram într-o zi şi i-a dat o poruncă incredibilă: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Geneza 12:1).

Ce lucru uimitor. Dintr-odată, Dumnezeu a ales un om şi i-a spus: „Vreau ca să te ridici şi să pleci, lăsând totul în urmă: casa ta, rudele tale, chiar şi ţara ta. Vreau să te trimit într-un anumit loc şi Eu te voi îndruma cum să ajungi acolo.”

Cum a răspuns Avram la acest cuvânt incredibil de la Domnul? „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8).

Ce pusese la cale Dumnezeu? De ce ar fi căutat prin toate naţiunile un singur om, ca mai apoi să-l cheme să lase totul şi să plece într-o călătorie fără nici o hartă, fără nici o direcţie ştiută, fără nici o destinaţie cunoscută? Gândiţi-vă la ceea ce cerea Dumnezeu de la Avram. El niciodată nu i-a arătat cum avea să-i hrănească sau să-i susţină familia sa. El nu i-a spus cât de departe să meargă sau când avea să sosească. El i-a spus doar două lucruri la început: „Mergi” şi, „Îţi voi arăta calea.”

Dumnezeu i-a spus, în esenţă, lui Avram: „Începând cu această zi vreau ca să-Mi dai toate zilele tale de mâine. Va trebui să-ţi trăieşti restul vieţii tale punând viitorul tău în mâinile mele, zi de zi. Îţi cer ca să-ţi dedici viaţa unei promisiuni pe care ţi-o fac ţie, Avram. Dacă te vei dedica să faci acest lucru, te voi binecuvânta, te voi călăuzi şi te voi conduce spre un loc pe care niciodată nu ţi l-ai imaginat.”

Locul spre care dorea Dumnezeu să-l conducă pe Avraam este un loc în care El vrea să aducă pe fiecare membru al Trupului lui Cristos. Avraam este ceea ce cercetătorii Bibliei numesc un „om model”, cineva care serveşte drept exemplu pentru cum să umbli înaintea Domnului. Exemplul lui Avraam ne arată ce se cere de la toţi cei care caută să-i facă plăcere lui Dumnezeu.

Să nu înţelegeţi greşit, Avraam nu era un bărbat tânăr atunci când Dumnezeu l-a chemat să facă această dedicare. Probabil că el avea planuri pentru viitorul familiei sale, aşa că el trebuia să ia în considerare multe lucruri în timp ce cântărea chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Avraam „a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).

Apostolul Pavel ne spune că toţi cei care cred şi au încredere în Cristos sunt copiii lui Avraam. Şi, asemenea lui Avraam, noi suntem consideraţi neprihăniţi, deoarece noi ne ţinem de aceeaşi chemare de a ne încredinţa toate zilele noastre de mâine în mâinile Domnului.

joi, mai 19, 2011

ELIBERAT DIN LABA LEULUI

Este spre folosul nostru atunci când Dumnezeu ne spune să ţinem minte ceva. Păstrând în memorie izbăvirile noastre din trecut ajută la creşterea credinţei noastre pentru ceea prin ce avem de trecut în acest moment.

Aveţi de făcut faţă unei crize? Aveţi un gigant ameninţător al unei probleme acasă, la serviciu sau în familia voastră? Singura cale de a face faţă unui gigant este a face ceea ce a făcut David: aduceţi-vă aminte de leul şi ursul. Anume astfel a fost în stare David să meargă împotriva lui Goliat fără frică: amintindu-şi de credincioşia lui Dumnezeu faţă de el în crizele lui din trecut.

Atunci când David s-a oferit ca voluntar pentru a lupta cu Goliat, „Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta…” David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia câte o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură… Aşa a doborât robul tău şi leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei” (1 Samuel 17:33-36).

David îşi dădea seama de pericolul de a merge împotriva lui Goliat. Nu era un oarecare novice, un copil naiv plin bravadă în căutarea unei lupte. Nu, David, pur şi simplu, ţinea minte izbăvirile sale din trecut. Iar în acel moment el şi-a privit duşmanul în ochi şi a spus: „Domnul, care m-a izbăvit din gura leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean” (17:37).

O mulţime de copiii ai lui Dumnezeu au de făcut faţă astăzi giganţilor din toate părţile. Cu toate acestea, mulţi se fac mici de frică. Te descrie aceasta pe tine? Ai uitat timpul când erai atât de bolnav, încât erai aproape de moarte, dar Domnul te-a ridicat? Îţi aminteşti de acel dezastru financiar când te gândeai: „Gata, sunt terminat”, şi totuşi Domnul te-a văzut în necazul tău şi te-a protejat până în ziua de azi?

Există multe lucruri pe care noi nu le înţelegem şi nu le vom înţelege până când nu vom fi acasă cu Isus. Dar eu cred în mod absolut că Dumnezeu poate vindeca şi că El are o cale de ieşire din orice situaţie. Întrebarea pentru noi este, „Unde găsim noi credinţa, curajul pentru a ne ridica şi a câştiga victoria în El?

Acestea vin numai atunci când ţinem minte leul şi ursul. Ele vin atunci când eşti în stare să-ţi aduci aminte de credincioşia incredibilă a lui Dumnezeu şi de victoriile din trecut pe care ţi le-a dat El. Nu poţi face faţă unui gigant până când nu eşti în stare să vezi şi să înţelegi maiestatea şi gloria lui Dumnezeu în viaţa ta.

David Wilkerson 

miercuri, mai 18, 2011

A GĂSI O NOUĂ PUTERE

Cât de repede uităm noi de marile eliberări ale lui Dumnezeu în vieţile noastre. Cât de uşor ne obişnuim cu minunile pe care El le-a făcut în vieţile noastre. Cu toate acestea, Biblia ne spune din nou şi din nou: „Amintiţi-vă de izbăvirea voastră.”

Atât de mult ne asemănăm cu ucenicii. Ei nu au înţeles minunile lui Cristos atunci când El, în mod supranatural, a hrănit miile cu doar câţiva peşti şi pâini. Isus a făcut această minune de două ori, hrănind o dată 5.000 de persoane, iar altă dată 4.000. Câteva zile mai târziu ucenicii au uitat de aceste evenimente.

Aceasta s-a întâmplat când Isus i-a avertizat cu privire la aluatul Fariseilor. Ucenicii credeau că el spunea acest lucru deoarece ei uitaseră să aducă pâine pentru călătoria lor. Dar Cristos le-a răspuns: „Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat?” (Matei 16:9-10).

Conform lui Marcu, Cristos a fost copleşit de faptul cât de repede ucenicii lui uitaseră. Isus a spus: „Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită? Aveţi ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc? Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi ridicat?” (Marcu 8:17-19).

Despre ce ne vorbesc aceste pasaje? Este clar că nici unul din ucenici nu s-a oprit să ia în considerare ce se întâmpla de fapt atunci când aveau loc acele minuni cu hrănirea miilor. Încercaţi să vă imaginaţi aceşti bărbaţi mergând printre mulţime ducând coşurile lor, împărţind pâini şi peşti care s-a înmulţit în mod miraculos în ochii lor. V-aţi gândi că acei ucenici ar fi căzut pe genunchi strigând: „O, Isus, într-adevăr eşti Domnul.” Îmi imaginez cum ei îi îndemnau pe oamenii cărora le slujeau: „Poftim, bucuraţi-vă de hrana miraculoasă trimisă din slavă. Isus ne-a dat-o.”

Ucenicii au văzut aceste minuni cu ochii lor, cu toate acestea, într-un fel oarecare, semnificaţia acestui lucru nu li s-a întipărit în minte. Ei nu au înţeles minunile şi la fel ca şi ei, tu şi eu uităm de minunile lui Dumnezeu în vieţile noastre. Izbăvirile de ieri sunt uşor uitate în mijlocul crizelor de astăzi.

De-a lungul ambelor Testamente citim: „Aduceţi-vă aminte de mâna puternică a Domnului care a făcut minuni pentru voi. Aduceţi-vă aminte de toate izbăvirile voastre din trecut.” Luaţi în considerare îndemnul lui Moise pentru Israel după minunea cu Marea Roşie: „Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mâna puternică v-a scos Domnul de acolo…” (Exod 13:3).

marți, mai 17, 2011

NOI SLĂVIM NUMELE LUI ISUS CRISTOS DOMNUL NOSTRU!

Cineva care citeşte aceste rânduri are nevoie de atingerea lui Isus. Atunci când Domnul a slujit aici pe pământ El a vindecat şi restabilit pe cei chinuiţi doar atingându-Se de ei. Atunci când Isus s-a atins de mama lui Petru, „au lăsat-o frigurile.” El a atins sicriul băiatului mort şi acesta a revenit la viaţă. El a atins ochii orbilor şi aceştia au putut vedea. El a atins urechea unui om surd care, dintr-odată, a putut auzi. Părinţii şi-au adus copiii la Isus „ca să-Şi pună mâna peste ei.” Atingerea Lui blândă a schimbat totul. Mulţimile au adus persoane bolnave şi infirme şi Isus a găsit timp pentru a se atinge de ei toţi, vindecându-i.

Dacă-L cunoşti, cu adevărat, pe Domnul în mod personal, ai cunoscut şi ai simţit atingerea mâinii lui Isus. În vremuri de singurătate, de descurajare, de confuzie, vremuri aşa de dureroase şi nesigure, ai strigat din adâncul sufletului: „ Doamne Isuse, am nevoie de atingerea Ta. Am nevoie să simt prezenţa Ta. Vino, Isus, şi atinge sufletul meu însetat.”

Unii au nevoie de atingerea lui Isus asupra minţii lor. Satan a venit cu căpeteniile sale ticăloase pentru a hărţui şi împovăra mintea cu gânduri diabolice – gânduri de necredinţă, gânduri îndepărtate de Cristos, gânduri de frică, gânduri de nevrednicie, gânduri de nemulţumire faţă de Dumnezeu. Credincioşii sinceri pot spune că au experimentat aceste atacuri asupra minţii lor. Satan este hotărât să distrugă credinţa noastră şi dependenţa noastră de Domnul.

În Scriptură, atingerea lui Isus venea ca şi răspuns la un strigăt. Nu există nici o dovadă că El ar fi ignorat vreodată sau ar fi respins un astfel de strigăt. Şi El nu se va întoarce de la strigătul tău, ci va răspunde cu îndurare la nevoia ta. În Matei 8 citim despre un lepros care a venit la El spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus şi-a întins mâna şi s-a atins de El, spunând: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţit de lepra lui.”

Găseşte un loc în singurătate astăzi cu Isus şi spune-I ce a spus leprosul: „Doamne, Tu poţi. Curăţeşte-mă.” Apoi aşteaptă ca Cel care nu se uită la faţa omului, să te atingă şi să te vindece în mintea, trupul, sufletul şi duhul tău. Mâna Domnului este întinsă spre tine, dar El aşteaptă acel strigăt în nevoie, strigăt după ajutor, care este şi un strigăt de aşteptare.

„Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere” (Deuteronom 26:6-9).

luni, mai 16, 2011

DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE ŞI SĂ VĂ PĂZEASCĂ

Duhul Sfânt m-a îndemnat să citesc Exod 12 care conţine relatarea eliberării lui Israel din Egipt.

Pe uşa fiecărei case a israelitenilor sângele unui miel era uns pe uşori şi pe pragul de sus al uşii. Acesta trebuia să-l protejeze pe poporul lui Dumnezeu de îngerul morţii care avea să treacă pe acolo. Atunci când a venit ziua respectivă, o mulţime de israeliţi au ieşit din robie, incluzând 600.000 de bărbaţi plus femei şi copii. „Tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului” (Exod 12:41).

În următorul capitol m-am oprit la versetul 3 care spune: „Căci cu mâna puternică v-a scos Domnul de acolo” (Exod 13:3). Poporul lui Dumnezeu a fost eliberat numai prin puterea Domnului, nu prin căi omeneşti.

David afirmă: „Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă… El şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine… El este un scut [apărător] pentru toţi cei ce caută adăpost în El” (2 Samuel 22:33, 17, 18, 31).

Credinţa şi puterea noastră ar putea slăbi, dar în momentele noastre de slăbiciune Dumnezeu ne-a dat promisiuni minunate de a ne reînnoi şi de a ne întări:

• „Tu mă încingi cu putere pentru luptă” (2 Samuel 22:40).

• „Cei slabi sunt încinşi cu putere” (1 Samuel 2:4).

• „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace” (Psalmul 29:11).

• „Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!” (Psalmul 68:35).

• „Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii… Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne, Dumnezeule!” (Psalmul 71:9, 16).

• „Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine… Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion” (Psalmul 84:5, 7).

Preaiubiţilor, credeţi voi că Dumnezeul nostru este puternic? Dacă El este puternic, nici o putere nu poate rezista în faţa Lui. De aceea, încredinţaţi totul în mâna Lui tare. El va găsi o cale de ieşire. Mai mult decât atât, credeţi în cuvântul Lui: „În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul” (Psalmul 138:3).

Dumnezeu vă iubeşte şi vă binecuvântează

vineri, martie 11, 2011

ÎI MULŢUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU ÎNDURĂRILE SALE NUMEROASE ŞI PENTRU IUBIREA SA

Sunt îndemnat de Duhul Sfânt de a vă scrie despre modul în care Dumnezeu deschide uşile închise. Cineva care citeşte acest mesaj se va raporta imediat la acesta, deoarece te confrunţi cu una sau mai multe uşi închise. Chiar în faţa ta este o uşă care pare a fi permanent închisă. Ar putea fi o situaţie financiară serioasă, iar tu te-ai rugat să se deschidă o uşă de oportunitate. Cu toate acestea, orice n-ai încerca pare să eşueze; uşile, pur şi simplu, nu se deschid.

Nu ştiu care poate fi uşa ta închisă, dar pentru mulţi se pare că ferestrele şi uşile cerului sunt închise. Cerurile par a fi din metal şi tu nu poţi ajunge de cealaltă parte. Această uşă închisă despre care vorbesc este o problemă, o situaţie, o nevoie pentru care te-ai rugat mult. Aceasta poate fi o criză în care este nevoie nimic mai puţin decât o minune. Iar tu n-ai primit nici un răspuns la rugăciunile şi cererile tale înflăcărate către Domnul.

În Apocalipsa Cristos vorbeşte despre Sine ca şi CEL CE DESCHIDE ŞI ÎNCHIDE UŞILE (3:7). Aceste cuvinte erau incluse într-o scrisoare trimisă credincioşilor din Filadelfia antică, o biserică pe care Domnul a lăudat-o pentru faptul că păzise cuvântul răbdării Sale şi niciodată nu s-a dezis de Numele Său. Cu alte cuvinte, în cele mai grele vremuri de încercări aceşti oameni s-au bazat cu credincioşie pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu L-au acuzat pe Domnul de faptul că El i-a neglijat sau şi-a întors urechea de la strigătele lor.

Este evident că satan venise împotriva lor cu minciuni. Domniile şi căpteniile sale din întuneric, duhurile de minciună care străbat prin toate crăpăturile iadului, spun că Dumnezeu a închis orice uşă, că El nu merită închinarea şi credinţa noastră. Dar aceşti credincioşi, despre care Isus a spus că aveau puţină putere, au continuat să aibă încredere, aşteptând cu răbdare ca Dumnezeu să pună cheia în uşă şi s-o deschidă. El are cheia pentru fiecare uşă închisă – şi numai El deschide uşi în faţa noastră.

Iată ce le-a promis Domnul, şi aceasta este şi promisiunea noastră:

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele [nu ai cedat în încercarea ta], te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (3:10).

Acest ceas al încercării este chiar acum peste noi. El aduce încercări incredibile ale credinţei, aşa de mari şi fioroase, încât mulţi vor cădea într-o necredinţă mortală. Într-adevăr, o mare cădere de la credinţa care rabdă este acum peste întreaga lume.

Dar tu – deoarece continui să ai încredere în promisiunile Lui şi doreşti să mori în credinţă chiar dacă nu vezi promisiunile împlinite – vei fi păzit de această ispită mondială de a cădea în necredinţă. Dumnezeu a auzit strigătul tău şi El ştie vremea, ceasul pentru a deschide toate uşile. Deci, nu renunţa. Să nu te îndoieşti niciodată. Stai pe promisiunile Sale. El nu te va lăsa.

miercuri, martie 09, 2011

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU POPORUL SĂU NICIODATĂ NU SE VA CLĂTINA

Citind Psalmul 13 am fost inspirat să vă trimit câteva cuvinte de încurajare pe care le-am adunat din acest capitol binecuvântat.

David a scris cuvintele care se găsesc în acest psalm. El a întrebat: „Până când, Doamne, mă vei uita? Pentru totdeauna? Până când Îţi vei ascunde faţa de mine? Până când voi avea inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?”

Toate acestea sună de parcă David a simţit că Dumnezeu îl lăsase cu desăvârşire să sufere, să se trezească în fiecare dimineaţă cu un nor negru asupra capului său. Pentru o perioadă David a vorbit în disperare: „Dumnezeule, acest sentiment de izolare va persista veşnic? Când voi primi răspuns la rugăciunile mele?”

Atunci când necazurile ne asaltează, deşi noi ştim că-L iubim pe Domnul – atunci când eliberarea pare îndepărtată şi fără speranţă – noi ne scufundăm sub presiune. Chiar în acest moment, cineva care citeşte aceste rânduri se scufundă sub presiunea groaznică a situaţiei care pare de nerezolvat. Această persoană este pe marginea unei disperări totale sperând ca liniştea să vină măcar pentru un moment în încercarea sa.

În mijlocul încercării sale David a întrebat: „Până când voi avea inima plină de necazuri?” El făcuse planuri după planuri încercând să găsească căi de ieşire din necazul său, dar toate planurile sale, toate aranjamentele au eşuat. Acum el nu mai avea la ce să se gândească, nici o soluţie aplicabilă. El se afla la capătul puterilor.

Cât de trist este să vezi o rază de speranţă, un pic de lumină, ca apoi disperarea să-şi facă din nou loc. Nu uitaţi că toate acestea s-au întâmplat unui om evlavios, un om după inima lui Dumnezeu. David era un om care a mărturisit despre marea sa încredere în Domnul. Cu toate acestea, la fel ca şi noi, David a trecut prin vremuri grele, aşa cum el descrie în acest psalm.

Cum s-a ridicat David din această prăpastie a disperării? „Eu am încredere în bunătatea Ta… cânt.”

Aş dori să împărtăşesc cu voi motivele de a continua să treceţi cu încredere prin încercările voastre de acum:

• Indiferent de cât de înfiorător se poate dezlănţui furtuna, Domnul nostru scump va continua să hrănească păsările cerului, să îmbrace crinii de pe câmp şi să împlinească nevoile zilnice ale unui ocean plin de peşti. „Tatăl vostru ceresc le hrăneşte…” Nici o păsare nu cade pe pământ fără supravegherea Tatălui.

• Ce fel de Tată ar hrăni toate creaturile de pe pământ şi, cu toate acestea, să-şi neglijeze copiii Săi? Isus ne-a îndemnat să „nu ne îngrijorăm” pentru nevoile zilnice şi probleme, „pentru că El are grijă de noi.”

Cu adevărat, Domnul vă iubeşte şi El nu-şi întoarce urechea de la strigătele voastre. Ţineţi-vă de promisiunile Lui. Mergeţi în credinţă. Aşteptaţi-L cu răbdare. El niciodată nu vă va părăsi.

marți, martie 08, 2011

NOI SLĂVIM NUMELE LUI ISUS CRISTOS DOMNUL NOSTRU!

Cineva care citeşte aceste rânduri are nevoie de atingerea lui Isus. Atunci când Domnul a slujit aici pe pământ El a vindecat şi restabilit pe cei chinuiţi doar atingându-Se de ei. Atunci când Isus s-a atins de mama lui Petru, „au lăsat-o frigurile.” El a atins sicriul băiatului mort şi acesta a revenit la viaţă. El a atins ochii orbilor şi aceştia au putut vedea. El a atins urechea unui om surd care, dintr-odată, a putut auzi. Părinţii şi-au adus copiii la Isus „ca să-Şi pună mâna peste ei.” Atingerea Lui blândă a schimbat totul. Mulţimile au adus persoane bolnave şi infirme şi Isus a găsit timp pentru a se atinge de ei toţi, vindecându-i.

Dacă-L cunoşti, cu adevărat, pe Domnul în mod personal, ai cunoscut şi ai simţit atingerea mâinii lui Isus. În vremuri de singurătate, de descurajare, de confuzie, vremuri aşa de dureroase şi nesigure, ai strigat din adâncul sufletului: „ Doamne Isuse, am nevoie de atingerea Ta. Am nevoie să simt prezenţa Ta. Vino, Isus, şi atinge sufletul meu însetat.”

Unii au nevoie de atingerea lui Isus asupra minţii lor. Satan a venit cu căpeteniile sale ticăloase pentru a hărţui şi împovăra mintea cu gânduri diabolice – gânduri de necredinţă, gânduri îndepărtate de Cristos, gânduri de frică, gânduri de nevrednicie, gânduri de nemulţumire faţă de Dumnezeu. Credincioşii sinceri pot spune că au experimentat aceste atacuri asupra minţii lor. Satan este hotărât să distrugă credinţa noastră şi dependenţa noastră de Domnul.

În Scriptură, atingerea lui Isus venea ca şi răspuns la un strigăt. Nu există nici o dovadă că El ar fi ignorat vreodată sau ar fi respins un astfel de strigăt. Şi El nu se va întoarce de la strigătul tău, ci va răspunde cu îndurare la nevoia ta. În Matei 8 citim despre un lepros care a venit la El spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus şi-a întins mâna şi s-a atins de El, spunând: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţit de lepra lui.”

Găseşte un loc în singurătate astăzi cu Isus şi spune-I ce a spus leprosul: „Doamne, Tu poţi. Curăţeşte-mă.” Apoi aşteaptă ca Cel care nu se uită la faţa omului, să te atingă şi să te vindece în mintea, trupul, sufletul şi duhul tău. Mâna Domnului este întinsă spre tine, dar El aşteaptă acel strigăt în nevoie, strigăt după ajutor, care este şi un strigăt de aşteptare.

„Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere” (Deuteronom 26:6-9).

luni, martie 07, 2011

O PROMISIUNE SIGURĂ

Dumnezeu ne-a dat o promisiune sigură pentru viaţa de pe acest pământ. El spune că atunci când duşmanul nostru va încerca să păşească peste noi, „poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă” (Isaia 52:6). Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Atunci când te vei afla în cea mai întunecoasă încercare, Eu voi veni şi voi spune un cuvânt pentru tine. Mă vei auzi spunând: ‘Sunt Eu, Isus, Mântuitorul tău. Nu-ţi fie frică.’”

În Matei 14, ucenicii se aflau într-o barcă în timpul unei furtuni îngrozitoare, fiind aruncaţi de torente de vânt şi de apă. Dintr-odată, aceşti bărbaţi L-au văzut pe Isus mergând înspre ei pe apă. Scriptura spune: „Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat” (Matei 14:26). Ce a făcut Isus în acel moment de groază? „Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (14:27, italicile îmi aparţin).

M-am întrebat de ce Isus a folosit aceste cuvinte specifice: „Îndrăzniţi.” De ce le-ar spune El acest lucru unor oameni care creadeau că erau pe cale de a muri?

Cuvântul a îndrăzni înseamnă „a avea curaj, a nu avea teamă.” Iar aici, în timpul necazului ucenicilor, Isus a a făcut legătura dintre cuvânt şi identitatea Sa. Nu uitaţi, aceşti oameni Îl cunoşteau pe El personal. Şi El se aştepta ca ei să acţioneze în baza Cuvântului Său de credinţă. El spunea: „Tatăl a promis că Eu voi veni la voi în furtuna voastră. Este scris: ‘De aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă’” (Isaia 52:6, italicile îmi aparţin). Acum eu am venit în furtuna voastră. Sunt Eu, Isus, aici cu voi în mijlocul furtunii. Deci, îndrăzniţi.” În acelaşi fel, Mântuitorul nostru aşteaptă aceeiaşi reacţie a credinţei din partea noastră, în vremurile noastre de necaz.

vineri, martie 04, 2011

TOTALMENTE DEPENDENŢI DE EL

Dumnezeu a dorit dintotdeaua un popor care să umble totalmente dependent de El în faţa lumii. Iată de ce El a luat mica naţiune nesemnificativă a Israelului şi a izolat-o într-un pustiu. El i-a plasat într-o şcoală de testare, pentru a produce un popor care ar şi-ar pune încrederea în El indiferent de circumstanţele lor. El dorea ca Israel să mărturisească: „Pot să trec prin orice încercare, prin orice dificultate, chiar şi prin cele care sunt peste puterile mele. În ce mod? Eu ştiu că Dumnezeul meu este cu mine în fiecare încercare. El întotdeauna mă va ajuta să trec prin toate.”

Luaţi în considerare afirmaţia lui Moise către Israel: „[Dumnezeu] te-a lăsat să suferi de foame” (Deuteronom 8:3). Domnul le spunea: „Eu am orchestrat încercarea voastră şi nu diavolul. Toată pâinea şi carnea de care aţi avut nevoie tot timpul au fost în posesiunea mea. Şi am fost pregătit să le arunc din cer în orice moment. Totul a fost depozitat, aşteptând ca voi să le primiţi. Dar le-am reţinut pentru un timp. Şi am făcut acest lucru pentru o perioadă. Aşteptam ca voi să ajungeţi la capătul încrederii de sine. Doream să vă aduc într-un punct de criză unde numai Eu aş putea să vă eliberez. Am permis să experimentaţi sfârşitul puterilor voastre, devenind neajutoraţi. Şi a fost nevoie de o minune a eliberării din partea Mea.”

Astăzi, Domnul încă mai caută un popor care să se bazeze totalmente pe El. El doreşte o biserică care să mărturisească şi în cuvinte şi în acţiuni că Dumnezeu poate face totul în numele lor. El doreşte ca o lume nemântuită să vadă că El lucrează cu putere pentru cei care-L iubesc.

Iov a afirmat: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). Iată o afirmaţie incredibilă, în mod special, luând în considerare contextul în care Iov a exprimat-o.

Iov a suferit una din cele mai mari încercări prin care ar putea trece vreo fiinţă umană. El a pierdut pe toţii copiii săi într-un accident tragic, iar apoi a pierdut toate bogăţiile şi posesiunile sale. În cele din urmă, el a pierdut sănătatea sa fizică. Şi toate aceste lucruri s-au întâmplat într-un timp atât de scurt, încât ele au fost completamente copleşitoare.

Cu toate acestea, Dumnezeu îl pusese pe Iov pe calea sa. Şi numai Domnul ştia unde avea să ducă aceasta. A fost un plan atât de divin orchestrat, încât Dumnezeu chiar i-a permis lui satan să producă suferinţă lui Iov. Iată de ce Iov nu putea să-L vadă pe Dumnezeu în toate acestea: „Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc; dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi; dar El ştie ce cale am urmat” (Iov 23:8-10).

Iov spunea: „Eu ştiu că Dumnezeu cunoaşte tot ceea prin ce trec eu. Şi El cunoaşte calea de trecere prin toate acestea. Domnul meu mă încearcă acum. Iar eu sunt sigur că El mă va scoate din toate cu o credinţă mai mare. Voi ieşi curăţat şi cu o credinţă mai preţioasă decât aurul.”

joi, martie 03, 2011

PUTERE PENTRU CĂLĂTORIE

Nimeni pe acest pământ nu poate să te pună în lucrare. S-ar putea să primeşti o diplomă de la vreun seminar, să fii ordinat de vreun episcop sau însărcinat de vreo denominaţie. Dar apostolul Pavel dezvăluie unica sursă a oricărei chemări adevărate în lucrare: „Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (1 Timotei 1:12).

Ce are în vedere Pavel aici când spune că Isus l-a întărit şi l-a considerat vrednic de încredere? Gândiţi-vă la convertirea apostolului. Trei zile după acel eveniment, Cristos l-a pus pe Pavel în lucrare, şi anume în slujba suferinţei: „şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16). Aceasta este slujba la care se referă Pavel atunci când spune: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta…” (2 Corinteni 4:1). El continuă, adăugând: „…după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.” El vorbeşte despre slujba suferinţei şi arată clar că noi toţi avem această slujbă.

Pavel ne spune că Isus i-a dat o promisiune pentru această lucrare. Cristos a promis să rămână credincios lui şi să-l întărească în toate încercările sale. Cuvântul în greacă pentru a întări înseamnă „o aprovizionare continuă cu putere.” Pavel afirmă: „Isus a promis să-mi dea mai mult decât putere suficientă pentru călătorie. El mă întăreşte să rămân credincios în această lucrare. Datorită Lui, nu voi cădea fără putere şi nu voi ceda. Mă voi ridica cu o mărturie.”

În vieţile noastre are loc o transfigurare. Adevărul este că noi suntem schimbaţi de ceea ce ne preocupă. Noi devenim asemenea lucrurilor care ne preocupă mintea. Caracterul nostru este influenţat de ceea ce domină în inimile noastre.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei care îşi hrănesc mintea şi sufletul cu lucruri spirituale. Astfel de slujitori şi-au aţintit privirea asupra a ceea ce este curat şi sfânt. Privirea lor este îndreptată spre Cristos şi ei petrec timp de calitate închindu-Se Lui şi întărindu-se în credinţă. Duhul Sfânt lucrează în aceşti sfinţi, schimbând în mod continuu caracterul lor în cel al lui Cristos. Aceşti credincioşi vor fi pregătiţi pentru suferinţele grele şi explozive care vor veni. Credincioşii leneşi, care nu se roagă vor suferi atac de cord sau vor cădea. Ei vor fi striviţi de temerile lor, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează în ei, transformându-i. Atunci când vor veni timpuri grele, ei, pur şi simplu, nu vor putea face faţă acestora.

Iată care este cuvântul final al lui Pavel în privinţa acestui subiect: „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe…. Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi” (2 Corinteni 6:3-5, 10). Cum „îmbogăţim noi pe mulţi?” Prin strălucirea speranţei lui Cristos în mijlocul suferinţelor. Noi oferim bogăţii adevărate atunci când îi facem pe alţii să se întrebe: „Care este secretul lui? Unde găseşte el o astfel de pace?”

miercuri, martie 02, 2011

MULŢUMIRE

Mulţumirea a fost un mare test în viaţa lui Pavel. Şi-apoi, Dumnezeu a spus că-l va folosi cu putere. „El este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15). Atunci când Pavel a primit la început această însărcinare, „îndată a început să propovăduaiscă în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu” (9:20).

Pavel nu era grăbit să vadă totul împlinit în timpul vieţii sale. El ştia că avea o promisiune sigură de la Dumnezeu şi el s-a ţinut de ea. Cât despre momentul din prezent, el era mulţumit să slujească oriunde se afla: mărturisind unui temnicer, unui marinar, la câteva femei pe malul unui râu. Acest om avea o însărcinare universală, totuşi, el era credincios în mărturisirea unu la unu.

Pavel nici nu era gelos pe bărbaţii mai tineri care păreau să-l neglijeze. În timp ce ei călătoreau prin lume câştigând evrei şi neamuri pentru Cristos, Pavel se afla în închisoare. El era nevoit să asculte veştile despre convertirea unor mari mulţimi de către bărbaţi cu care el se luptase în ceea ce priveşte evanghelia harului. Cu toate acestea, Pavel nu i-a invidiat pe aceşti oameni. El ştia că un om predat lui Cristos ştie cum să se umilească şi cum să se ridice: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig… dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi îndeajuns” (1 Timotei 6:6, 8).

Lumea de azi i-ar putea spune lui Pavel: „Te afli acum la sfârşitul vieţii tale. Totuşi, n-ai nici o economie, nici o investiţie. Tot ceea ce ai este un schimb de haine.” Ştiu care ar fi răspunsul lui Pavel: „O, dar L-am câştigat pe Cristos. Vă spun că eu sunt câştigătorul. Am găsit perla de un mare preţ. Isus mi-a dat puterea să renunţ la tot şi s-o iau din nou singur. Deci, am renunţat la tot, iar acum mă aşteaptă o coroană. Am doar un singur scop în această viaţă: să-L văd pe Isus al meu, faţă în faţă. Toate suferinţele din prezent nu pot fi comparate cu bucuria ce mă aşteaptă.”

marți, martie 01, 2011

CALEA DE PREDARE

Dumnezeu începe procesul de predare prin a ne face să cădem de la înălţimea noastră. Aceasta s-a întâmplat, literalmente, cu Pavel. El mergea sigur pe drumul său, îndreptându-se spre Damasc, atunci când o lumină a venit din cer orbindu-l. Pavel a fost doborât la pământ tremurând. Apoi, o voce a răsunat din cer, spunând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9:4).

Pavel ştia că ceva lipseşte în viaţa sa. El avea cunoştinţe despre Dumnezeu, dar fără nici o revelaţie. Acum, pe genunchii săi, el a auzit aceste cuvinte din cer: ”Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti” (9:5). Aceste cuvinte au schimbat viaţa lui Pavel. Scriptura spune: „Tremurând şi plin de frică, [Pavel] el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” (9:6). Convertirea lui Pavel a fost o lucrare dramatică a Duhului Sfânt.

Pavel era condus de Duhul Sfânt într-o viaţă predată. El a întrebat: „Doamne, ce vrei ca eu să fac?” şi inima sa striga: „Isus, cum pot să Te slujesc? Cum pot să Te cunosc şi să-Ţi slujesc? Nimic altceva nu mai contează. Tot ce am făcut în firea mea este doar gunoi. Acum Tu eşti totul pentru mine.”

Pavel nu a avut nici o altă ambiţie, nici o altă forţă vie în această viaţă decât aceasta: „…ca să câştig pe Cristos” (Filipeni 3:8). După standardele de azi ale succesului, Pavel a fost un eşec total. El nu a construit nici o clădire. El nu a avut nici o organizaţie. Iar metodele pe care el le-a folosit erau dispreţuite de alţi lideri. De fapt, mesajul pe care l-a predicat Pavel i-a ofensat pe mulţi dintre ascultătorii săi. Uneori el chiar a fost bătut cu pietre pentru predicile sale. Tema sa? Crucea.

Atunci când vom sta înaintea lui Dumnezeu la judecată, noi nu vom fi judecaţi pe baza lucrărilor noastre, a realizărilor noastre sau a numărului de convertiţi. Va fi doar o singură măsură a succesului în acea zi. Au fost inimile noastre totalmente predate lui Dumnezeu? Am lăsat noi voinţa şi agenda noastră şi am luat-o pe cea a Lui. Am cedat noi presiunii celor din jur de a urma mulţimea sau am căutat îndrumare numai de la El? Am alergat noi de la seminar la seminar căutând un scop în viaţă sau ne-am găsit împlinirea în El?

Am doar o singură ambiţie şi aceasta este de a învăţa mai mult şi mai mult de a spune numai acele lucruri pe care mi le dă Tatăl. Nimic din ceea ce spun sau fac eu nu are valoare. Vreau să fiu în stare să spun: „Ştiu că Tatăl este cu mine, deoarece eu fac numai voia Sa.”

luni, februarie 28, 2011

VIAŢA PREDATĂ

„A preda.” Ce vă spune acest cuvânt? În termeni literali cuvântul a preda înseamnă „a ceda ceva unei alte persoane.” Acesta mai semnifică a renunţa la ceva dăruit ţie. Aceasta ar putea include posesiunile tale, puterea, scopurile şi chiar viaţa ta.

Creştinii de azi aud multe despre viaţa predată. Dar ce înseamnă exact acest lucru? Viaţa predată este un act de a dărui înapoi lui Isus viaţă dăruită ţie. Este renunţare la control, drepturi, putere, direcţie şi toate lucrurile pe care le faci şi le spui. Înseamnă a supune totalmente viaţa ta în mâinile Lui, a face cu ea ceea ce doreşte El.

Însuşi Isus a trăit o viaţă predată: “Căci m-am popogrât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). „Eu nu caut slava Mea” (8:50). Cristos niciodată nu a făcut nimic de unul singur. El n-a făcut nici o mişcare şi n-a spus nici un cuvânt fără a fi instruit de Tatăl. „…nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu….Pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (8:28-29).

Predarea totală a lui Isus Tatălui este un exemplu al modului în care noi toţi trebuie să trăim. Ai putea spune: „Isus a fost Dumnezeu întrupat. Viaţa Lui a fost predată înainte ca El să fi venit pe pământ.” Dar viaţa predată nu este impusă nimănui, inclusiv şi lui Isus.

„Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:17-18).

Isus spunea: „Să nu înţelegeţi greşit. Actul de predare a sinelui stă totalmente în puterea Mea s-o fac. Eu aleg să îmi dau viaţa. Nu fac acest lucru pentru că cineva mi-a spus s-o fac. Nimeni nu-mi ia viaţa de la mine. Tatăl Meu Mi-a dat dreptul şi privilegiul de a-Mi da viaţa. El, de asemenea, Mi-a dat alegerea de a nu bea paharul şi de a evita crucea. Dar Eu aleg să fac aceasta, din dragoste şi din deplină predare Lui.”

Tatăl nostru ceresc ne-a dat la toţi acelaşi drept: privilegiul de a alege o viaţă predată. Nimeni nu este forţat să-şi predea viaţa lui Dumnezeu. Domnul nostru nu ne impune să ne sacrificăm voinţa noastră şi să-i dăm Lui vieţile noastre. El ne oferă în mod liber o Ţară Promisă, plină de lapte, miere şi fructe. Dar noi putem alege să nu intrăm în acel loc al plinătăţii.

Adevărul este că noi putem avea atât de mult din Cristos cât dorim. Putem merge atât de adânc în relaţia cu El cât alegem, trăind totalmente prin Cuvântul şi călăuzirea Sa.

vineri, februarie 11, 2011

PREGĂTIŢI PENTRU ORICE CRIZĂ

Atunci când te loveşte o criză nu ai timp să te încurajezi în rugăciune şi credinţă. Dar cei care au fost cu Isus sunt deja pregătiţi.

Un cuplu ne-a scris recent la misiunea noastră într-un duh care a dezvăluit faptul că ei fuseseră cu Isus. Fiica lor în vârstă de 24 de ani plecase cu o prietenă în oraş şi un bărbat nebun le-a răpit pe ambele fete. Apoi el a omorât-o pe fiica lor într-un mod înfiorător.

Cuplul era în şoc. Prietenii şi vecinii lor se întrebau: „Cum ar putea supravieţui vreun părinte o astfel de tragedie?” Cu toate acestea, peste o oră Duhul Sfânt venise la acel cuplu îndurerat, aducând mângâiere supranaturală. Desigur că în zilele de durere care au urmat, acei părinţi îndureraţi au continuat să-L întrebe pe Dumnezeu de ce. Cu toate acestea, în tot acest timp ei au experimentat o linişte şi o pace divină.

Oricine îi cunoştea pe aceşti părinţi era uimit de liniştea lor, dar acel cuplu fusese pregătit pentru momentul lor de criză. Ei ştiuseră tot timpul că Dumnezeu niciodată n-ar permite să se întâmple nimic cu ei fără un anumit scop. Şi atunci când a sosit vestea îngrozitoare, ei nu s-au prăbuşit.

De fapt, aceşti părinţi şi copilul lor care a supravieţuit au început să se roage pentru ucigaş. Oamenii din oraş nu puteau accepta acest lucru. Dar cuplul evlavios vorbea şi învăţa despre abilitatea lui Dumnezeu de a da putere, indiferent de ce s-ar întâmpla cu ei. Oamenii din oraş au recunoscut puterea lor ca venind numai de la Isus. Nu după mult timp ei spuneau despre acest cuplu: „Ei sunt o minune. Aceştia sunt într-adevăr oamenii lui Isus.”

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoie. De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii” (Psalmul 46:1-3).

joi, februarie 10, 2011

DUMNEZEU ESTE CU EI

„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13).

Vedem în Fapte 4 că în timp ce Petru şi Ioan stăteau aşteptând pronunţarea judecăţii, omul care fusese tocmai vindecat stătea cu ei. Acolo, în carne şi oase, era dovada vie că Petru şi Ioan fuseseră cu Isus. Acum, în timp ce conducătorii sinagogii priveau la ei, „fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă” (Fapte 4:14).

Ce au făcut Petru şi Ioan când au fost eliberaţi? „S-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii” (4:23). Sfinţii din Ierusalim s-au bucurat împreună cu cei doi ucenici. Apoi ei s-au rugat: „Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus” (4:29-30). Ei se rugau: „Dumnezeule, Îţi mulţumim pentru îndrăzneala pe care ai dat-o fraţilor noştri. Dar noi ştim că acesta este doar începutul. Te rugăm, ajută-ne să fim îndrăzneţi de a vorbi cu siguranţă sfântă şi asigură o dovadă vizibilă că Tu eşti cu noi.”

Fără nici o îndoială, Petru şi Ioan văzuseră privirea de resemnare de pe faţa preoţilor atunci când ei şi-au dat seama că aceştia fuseseră cu Isus. Probabil că Petru i-a făcut lui Petru cu ochiul şi a spus: „Dacă numai ar şti ei. Ei îşi aduc aminte numai faptul că noi am fost cu Isus câteva săptămâni în urmă. Ei nu-şi dau seama că noi am fost cu Stăpânul înviat de atunci încoace. Tocmai am fost cu El, în camera de sus. Apoi, în această dimineaţă am fost cu El în timp ce ne rugam în celula noastră. Iar când vom ieşi de aici, ne vom întâlni cu El din nou.”

Iată ce se întâmplă cu bărbaţii şi femeile care petrec timp cu Isus. Atunci când ei termină timpul lor petrecut cu Cristos, El este cu ei oriunde ar merge ei.

miercuri, februarie 09, 2011

ÎNDRĂZNEALĂ SFÂNTĂ ŞI AUTORITATE SPIRITUALĂ

Cu cât mai mult timp petrece o persoană cu Isus, cu atât mai mult aceasta devine ca Cristos, în puritate, sfinţenie şi dragoste. În rezultat, umblarea sa curată produce în ea o mare îndrăzneală pentru Dumnezeu. Scriptura spune: „Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr” (Proverbe 28:1). Cuvântul pentru îndrăzneşte în acest verset semnifică „sigur, încredinţat.” Anume acest fel de îndrăzneală au văzut fruntaşii sinagogii în Petru şi Ioan în timp ce aceştia slujeau (vezi Fapte 4:1-2).

În capitolul anterior (Fapte 3) Petru şi Ioan s-au rugat pentru un cerşetor olog şi el a fost imediat vindecat. Vindecarea a produs o mare agitaţie prin tot templul, şi printr-o încercare de a-i opri pe ucenici de la împărtăşirea credinţei în Cristos, liderii religioşi i-au arestat şi ¬¬¬¬¬i-au adus în faţa judecăţii publice.

Petru şi Ioan s-au întâlnit cu conducătorii sinagogii, dar Biblia nu ne oferă prea multe detalii despre această scenă în Fapte 4. Cu toate acestea, pot să vă asigur că liderii religioşi au orchestrat totul să fie cu pompă şi ceremonie. Mai întâi, demnitarii, în mod solemn, şi-au luat locul pe scaunele catifelate. Apoi au urmat rudele marilor preoţi. În sfârşit, într-un moment de anticipare tăcută, marii preoţi au păşit trufaş. Toţi s-au închinat în timp ce preoţii treceau pe alături, mergând cu aroganţă prin sală până la scaunul de judecată.

Toate acestea aveau scopul de a-i intimida pe Petru şi Ioan. Dar ucenicii n-au fost intimidaţi deloc. Ei fuseseră cu Isus prea mult timp. Mi-l imaginez pe Petru gândindu-se: „Să se înceapă odată această întrunire. Daţi-mi doar amvonul şi eliberaţi-mă. Am un cuvânt de la Dumnezeu pentru această adunare. Îţi mulţumesc, Isus, pentru că-mi permiţi să predic Numele Tău acestor oameni care merg împotriva lui Cristos.” Fapte 4:8 încep cu: „Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt…” şi aceasta îmi sugerează faptul că el nu avea de gând să citească o prelegere. Petru era un om nebun după Isus şi plin de Duhul Sfânt.

Slujitorii lui Dumnezeu sunt în siguranţă în identitatea lor în Cristos şi ei stau încrezători în neprihănirea lui Isus. De aceea, ei nu au nimic de ascuns; ei pot sta în faţa oricui cu o conştiinţă curată.

marți, februarie 08, 2011

ACEŞTI OAMENI AU FOST CU ISUS

În Fapte 3 îi găsim pe Petru şi Ioan mergând la templu pentru a se închina. Chiar lângă poarta templului se afla un cerşetor care fusese olog de la naştere. Acest bărbat niciodată nu făcuse vreun pas în viaţa lui. Atunci când el i-a văzut pe Petru şi Ioan el le-a cerut milostenie. Petru i-a răspuns: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau” (Fapte 3:6). Apoi Petru s-a rugat pentru cerşetor spunând: „În Numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoală-te şi umblă” (3:6). Îndată bărbatul a fost vindecat! Într-o bucurie totală el a început să alerge prin templu, sărind şi strigând: „Isus m-a vindecat!”

Toţi cei din templu s-au minunat la vederea acestui lucru, deoarece ei l-au recunoscut în acel om pe olog. Atunci când Petru şi Ioan au văzut mulţimile adunându-se ei au început să predice despre Cristos. Mii au fost salvaţi. Cu toate acestea, în timp ce Petru şi Ioan predicau, conducătorii sinagogii „au venit la ei foarte necăjiţi” (Fapte 4:1-2). Aceşti oameni suspuşi şi puternici i-au întrebat pe ucenici: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” (4:7). Petru a primit îndrăzneală de la Duhul Sfânt. El le-a răspuns conducătorilor: „Numele lui este Isus Cristos din Nazaret, omul pe care l-aţi răstignit acum trei săptămâni în urmă. Dumnezeu l-a înviat din morţi. Iar acum El este puterea care l-a vindecat pe acest bărbat. Nimeni nu poate fi mântuit în nici un alt nume. Veţi fi pierduţi dacă nu veţi chema numele lui Cristos” (vezi 4:10-12).

Conducătorii au rămas uluiţi. Scriptura spune: „S-au mirat [i-au admirat]; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (4:13). Cuvântul au priceput provine de la un cuvânt rădăcină care înseamnă „cunoscut printr-un semn distinctiv.”

Care a fost acest semn care i-a diferenţiat pe Petru şi Ioan? Era prezenţa lui Isus. Ei aveau asemănarea cu Cristos şi Duhul Lui.

Cei care petrec timp cu Isus nu se pot sătura de El. Inimile lor caută, în continuu, să-L cunoască pe Stăpânul lor mai bine, să se apropie de El, să crească în cunoaşterea căilor Lui. Pavel afirmă: „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Cristos” (Efeseni 4:7; vezi de asemenea Romani 12:3). Despre care măsură vorbeşte Pavel? Aceasta înseamnă o cantitate limitată. Cu alte cuvinte, noi toţi am primit o anumită cantitată a cunoştinţei mântuitoare a lui Cristos.

Pentru unii credincioşi măsura iniţială este tot ce-şi doresc ei. Ei doresc să-L cunoască pe Isus doar atât ca să scape de judecată, să se simtă ieraţi, să păstreze o bună reputaţie, să îndure o oră de biserică în fiecare duminică. Astfel de oameni sunt într-o „stare de păstrare.” Ei vin la Isus doar cu cerinţe deşarte.

Pavel a dorit următoarele pentru fiecare credincios: „Şi El a dat pe unii apostoli… prooroci…. evanghelişti…păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor…. până vom ajunge toţi la unirea…. cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos” (Efeseni 4:11-15).

Pavel spunea: „Dumnezeu a dat aceste daruri spirituale pentru ca voi să fiţi umpluţi cu Duhul lui Cristos. Acest lucru este crucial, deoarece vor veni înşelători ca să vă fure credinţa. Dacă sunteţi înrădăcinaţi în Cristos şi creşteţi în El, nici o doctrină înşelătoare nu vă va dezechilibra. Iar singura cale de a ajunge la o astfel de maturitate este de a-L dori tot mai mult pe Isus.”

luni, februarie 07, 2011

COMPANIA LUI IOSIF

Iosif a avut un vis precum că viaţa lui avea să fie folosită cu putere de Dumnezeu. Dar acea viziune părea un vis neîmplinit după ce fraţii lui geloşi l-au vândut în robie. Anii următori ai vieţii lui Iosif au fost marcaţi de încercări şi nedreptate. Apoi, atunci când Iosif părea că se ridică pe picioare, el este acuzat de încercare de viol şi este trimis la închisoare.

Cu toate acestea, Dumnezeu veghea asupra vieţii lui Iosif. În cele din urmă, după ani de zile de învălmăşeală, Iosif a sfârşit slujind în casa lui Faraon. Până la urmă, Faraon l-a numit pe Iosif cârmuitor asupra întregului Egipt.

Preaiubiţilor, în acest fel lucrează Dumnezeu; El pregătea un om pentru a salva o rămăşiţă. Într-adevăr, în fiecare generaţie, Domnul ridică o Companie Iosif. El îi trece pe aceşti slujitori devotaţi prin ani de necazuri şi încercări, pentru a dovedi şi întări credinţa lor.

Ce înseamnă acest lucru? Scriptura spune că aceasta este ceea ce a îndurat Iosif: „Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strând picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105: 17-19).

Astăzi, de asemenea, Domnul are o Companie Iosif. Aceştia sunt bărbaţi şi femei evlavioşi de care El S-a atins şi i-a chemat. Ei nu caută faimă sau bogăţie. Tot ceea ce-şi doresc ei este să trăiască şi să moară împlinind chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o lor. Iar Domnul a promis că vieţile lor vor avea valoare pentru împărăţia Lui.

Iosif le-a spus fraţilor săi: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului” (Geneza 45: 7-8).

Iosif putea să privească în urmă la anii săi de suferinţă şi încercare şi să mărturisească: „Dumnezeu m-a trimis în această călătorie. El a avut un scop în faptul că m-a trecut prin toate aceste încercări. Acum văd că tot ce am îndurat m-a condus până în acest moment. Fraţilor, Domnul m-a pregătit pentru a vă sluji vouă. El a orchestrat toate aceste lucruri pentru a vă aduce sub harul Său protector aşa cum a făcut cu mine.”

Ce revelaţie incredibilă pentru Iosif. Cu toate acestea, care este lecţia aici pentru poporul lui Dumnezeu astăzi? Este următoarea: Domnul nostru ne-a păzit în trecut şi ne va păzi în zilele care ne stau în faţă. Iar cel mai important lucru din toate este că El are un scop veşnic în spatele tuturor lucrurilor. El te-a păzit deoarece are un scop pentru tine. El ţi-a pregătit o lucrare divină în faţă. Numai un credincios încercat, testat şi dovedit o poate realiza.

Astăzi nu sunt vremurile unei credinţe timide. Este timpul când fiecare creştin care a trecut prin mari încercări trebuie să păşească înainte. Capitanul nostru ne cheamă să ne ridicăm în mijlocul unei societăţi îngrozite şi să ne angajăm în „credinţa cu putere.” Noi trebuie să facem Declaraţia lui Iosif: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră….ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire” (Geneza 45:7).

vineri, februarie 04, 2011

PĂZIŢI PENTRU UN SCOP

David s-a rugat: „Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred” (Psalmul 16:1). Cuvântul în ebraică pe care-l foloseşte David în acest verset pentru păzeşte este plin de semnificaţie. El spune, în esenţă: „Pune un zid în jurul meu, un zid de spini protectori. Protejează-mă şi păzeşte-mă. Veghează asupra fiecărei mişcări de-a mea, la sosirea şi plecarea mea.”

David credea pe deplin că Dumnezeu îl păzeşte pe сel neprihănit. Iar Scriptura spune că David era ajutat şi păzit în toate căile sale. Acest om binecuvântat afirma: „Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea, nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul” (Psalmul 121: 4-7).

Acelaşi cuvânt în ebraică pentru păzeşte apare şi în acest pasaj. Din nou David vorbeşte despre zidul divin al lui Dumnezeu, zidul supranatural de protecţie. El, de asemenea, ne asigură: „Dumnezeu îşi are privirea îndreptată asupra ta oriunde ai merge.”

Într-adevăr, Domnul este cu noi în toate locurile: la serviciu, la biserică, la cumpărături. El este cu noi în maşinile noastre, în autobuze, în metrouri. Şi tot timpul David spune că Dumnezeu ne păzeşte de orice rău. Pe scurt, Dumnezeul nostru supraveghează orice loc. El a promis să înlăture orice armă posibilă făurită împotriva copiilor Săi.

Pas cu pas, Dumnezeul nostru S-a dovedit a fi păzitorul poporului Său. Totuşi, pentru ce scop? De ce Domnul doreşte atât de mult să ne păzească? Găsim un indiciu în cuvintele lui Moise: „Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezel nostru, ca să fim totdeauna fericiţi, şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi” (Deuteronom 6:24). Moise spune că Dumnezeu le-a dat poruncile dintr-un singur motiv: pentru a-i păzi şi a-i ţine în viaţă. Dar pentru ce? Din acelaşi motiv că Dumnezeu doreşte să ne salveze şi să ne protejeze.

Gândiţi-vă la toate căile prin care Dumnezeu a păzit pe poporul Său ales, Israel. El i-a protejat de cele zece urgii din Egipt. El i-a eliberat de armata lui Faraon la Marea Roşie. El i-a vindecat de muşcăturile mortale ale şerpilor din pustiu. Iar poporul a mărturisit despre puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu copiilor şi nepoţilor lor: „Domnul ne-a eliberat de toţi duşmanii noştri. El ne-a dat hrană şi apă şi a păstrat hainele noastre de la uzare. El a păzit pe Israel prin toate.”

Dar aceasta a fost tot în ceea ce priveşte mărturia lui Israel? Au fost aceşti oameni păziţi şi protejaţi doar ca să sfârşească murind în pustiu? Moise a spus: ”ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că o va da” (Deuteronom 6:23). Moise îi spunea lui Israel: „Priviţi la toate căile miraculoase prin care Dumnezeu v-a scos din robie. Pentru ce credeţi că a făcut El acest lucru? De ce credeţi că El v-a ales şi v-a făcut deosebiţi de la temelia acestei lumi? De ce v-a eliberat el din robie? De ce v-a binecuvântat atunci când meritaţi să fiţi abandonaţi?”

Domnul te-a păzit pentru ca să te poate duce într-un anumit loc. El doreşte să realizeze ceva în viaţa ta dincolo de toate minunile. Domnul i-a păzit pe israeliţi şi a pus un zid în jurul lor cu un anumit scop: de a-i aduce într-un loc în care ei să fie utili. El i-a condus spre Ţara Promisă, un loc al destinului.

miercuri, februarie 02, 2011

A MURI ESTE UN CÂSTIG?

Pavel a spus: “Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21). Acest fel de discutie este absolut strãin, impropriu, pentru vocabularul nostru modern spiritual. Lãudãm asa de mult viata, încât dorinta noastrã de pleca spre a fi cu Domnul este foarte micã.

Pavel a mai spus: “Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; (Filipeni 1:23). Totusi, de dragul lucrãrii de zidire, de întãrire a celor ce veneau la Hristos, el a concluzionat cã totusi e mai bine sã “rãmânã în carcasã, în trup”. Sau, cum a zis el “sã trãiesc în trup”.

Era Pavel morbid, macabru? Avea el vreo fixatie nesãnãtoasã în ce priveste moartea? A arãtat Pavel lipsã de respect pentru viata cu care l-a binecuvântat Dumnezeu? Absolut, nu! Ci Pavel a trãit viata din belsug. Pentru el, viata era un dar, iar el l-a folosit bine, luptând lupta cea bunã. El a înfrânt frica de “boldul mortii” iar acum putea sã spunã: “Este mai bine a muri si a fi cu Domnul decât a rãmâne în trup”.

Acei ce mor în Domnul sunt câstigãtorii, cei ce inving; pe când noi, cei care rãmânem, suntem cei în pierdere. Nu moartea este ultimul remediu: învierea din morti este! Moartea este trecerea, si uneori acea trecere poate fi dureroasã. Indiferent câtã durere si suferintã experimenteazã aceste trupuri, nici nu poate fi comparat cu gloria de nespus care asteaptã pe aceia care îndurã trecerea.

Orice mesaj despre moarte ne deranjeazã. Încercãm sã ignorãm chiar si numai gândul la aceasta. Ba încã, îi suspectãm pe cei ce discutã despre asa ceva de a fi morbizi. Din când în când mai vorbim despre cum o fi raiul, dar cel mai adesea subiectul referitor la moarte este tabu.

Cât de diferiti erau cei dintâi crestini! Pavel a vorbit destul de mult despre moarte. De fapt, despre reînvierea noastrã, învierea noastrã din morti, gãsim referire în Noul Testament ca fiind “binecuvântata noastrã nãdejde”. Dar în zilele noastre, moartea este considerata un intrus care ne rupe de viata bunã cu care ne-am obisnuit. Asa ne-am umplut vietile cu lucruri materiale cã suntem bãgati pânã la gat în viatã. Lumea ne-a prins în cursa materialismului. Nici mãcar nu suferim gândul cã într-o bunã zi am putea lãsa casele noastre frumoase, lucrurile noastre scumpe, cei pe care-i îi iubim asa de tare. Parcã ne-am gândi: “Sã mor tocmai acum ar fi o pierdere asa mare, ar fi asa pãcat! Îl iubesc pe Domnul, dar.. am si eu nevoie de timp sã mã bucur de casa mea”. Sau “Eu sunt mãritatã!” Sau “Vreau sã mã mai bucur si eu de viata de burlac”. Îmi mai trebuie ceva timp!

Ati observat cã se discutã foarte putin, în zilele noastre, despre rai, sau despre a lãsa aceasta lume în urmã? În schimb, suntem bombardati cu mesaje despre cum sã folosim credinta spre a obtine cât mai multe lucruri. Ce concept ciuntit despre scopul etern al lui Dumnezeu! Nu-i de mirare cã asa de multi crestini sunt înspãimântati de gândul la moarte. Adevãrul este cã suntem departe de a întelege chemarea lui Hristos de a lãsa lumea si complicatiile ei. El ne cheamã sã venim, gata sã ne dãm viata, sã murim fãrã a ne construi adevãrate monumente funerare si fãrã a ne îngrijora cum ar trebui sã-si aducã lumea aminte de noi.

Isus nu a lãsat nici o autobiografie, nici un sediu general, nici o universitate sau colegiu biblic. N-a lãsat nimic care sã perpetueze memoria Sa. Doar pâinea si vinul.

marți, februarie 01, 2011

LECŢIA FIULUI RISIPITOR

Biblia spune: “Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult” (Luca 15:20).

Cred că fiul risipitor a venit acasã din cauza vremurilor trecute, când era în casa tatãlui sãu. Acest tânãr cunostea caracterul tatãlui sãu – si se pare că el fusese foarte iubit de acesta. Trebuie că stia că dacã s-ar fi s-ar întoarce, el nu va fi ocãrât sau condamnat pentru pãcatele sale.

Observati cum tatãl fiului risipitor l-a primit în acea stare jalnicã în care se gasea. Tânãrul intetiona sã-si cearã iertare din inimã tãtalui sãu. Totusi, când a dat cu ochii de tatãl sãu, nici n-a apucat sã se mãrturiseascã la el, cãci tatãl sãu i-a iesit înainte, alergând sã-l îmbrãtizeze.

Tânãrul abia dacã a apucat sã scoatã câteva vorbe din ceea ce voia sã spunã: “Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’”(v. 21). Dar tatãl sãu n-a mai asteptat sã termine. Pentru el, pãcatul tânãrului fusese deja rezolvat. In loc de rãspuns, tatãl avea sã dea niste ordine robilor sãi: “Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregãtiti un ospãt, pentru cã trebuie sã sãrbãtorim. Cu totii sã ne inveselim, cãci fiul meu este acasã!” El cunostea inima fiului sãu. El stia cã fiului îi pãrea rãu cu adevãrat, se cãia din inimã de cele ce fãcuse.

Nu pãcatul era problema acestui tatã. Singura problemã pe care o avea în minte era dragostea. El voia ca bãiatul sãu sã stie cã fusese acceptat, chiar mai inainte sã apuce sã rosteascã mãrturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sã ni-l facã clar nouã: “Dragostea Sa depãseste, este mai mare decât toate pãcatele noastre. “Nu vezi tu cã bunatatea lui Dumnezeu te îndeamnã la pocãinţã?” (Romani 2:4).

luni, ianuarie 31, 2011

 

TAIE-LE

“Isus a spus ucenicilor Săi: “Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare, şi să fii aruncat în focul veşnic” (Matei 18:8).

Isus începe aceastã propozitie cu cuvântul Acum, însemnând aici, “în lumina celor spuse”. El leagă afirmatia Sa de întreg contextul lectiei despre care vorbise cu privire la asimilarea faptelor fată de cruce, a lucrării pe care o produc faptele, prin comparatie cu lucrarea făcută de Hristos la cruce. Asa cã, atunci când afirmă aici “dacă mâna ta sau piciorul sau ochiul, te fac să cazi în păcat,” el se referă la faptul că, crucea, prin lucrarea de la cruce, vine împotriva firii.

Când Isus spune, “smulge-le, taie-le” le vorbeste evreilor care ascultau, mai întâi despre faptul ca se încredeau, se bizuiau, pe faptele lor proprii. Mâna, piciorul sau ochiul toate reprezintã carnea, firea – instrumente ale independentei, cu care omul merge pe calea sa proprie, bazându-se pe propria vointã, crezând cã prin efort uman, prin efortul sãu, va scãpa de ceea ce îl leagã de pãcat. Hristos îi spune unei asemenea persoane: “ochiul tãu este concentrat pe un lucru gresit. Ochiul tãu priveste la propria ta abilitate si putere, pui eul tãu ca fiind cel ce poate toate acestea. În consecintã, smulge-l, scapã de ochiul tãu. Trebuie sã-ti eliberezi corpul, mintea si inima de tot felul acesta de a vedea lururile. Renuntã la el, îndepãrteazã-l. Taie toatã acea sperantã de a oferi lui Dumnezeu ceva precum meritul tãu propriu sau bunãtatea ta. Pofta si ceea ce te face să cazi în păcat trebuie indepãrtat, tãiat… dar nu de mâinile tale! Este lucrarea Duhului!

“Apoi pur si simplu vino, aleargã în bratele Mele. Smereste-te ca un copil, îmbrãtisând izbânda Mea la cruce. Predã-ti viata în totalã devotiune si dependentã de Mine. Datoritã lucrãrii Mele la Calvar, tu nu-ti mai apartii. Eu te-am rãscumpãrat. Duhul Meu este ce va face lucrarea de sfintenie în tine, pe care Eu o cer!”

David Wilkerson 

3 thoughts on “predici scrise

  1. O PREDICA MAI BUNA DECAT ALTA ADEVARATE BRAZDE PENTRU SUFLETUL FRATILOR BOTEZATI IN NUMELE DOMNULUI NOSTRU ISUS-AMIN

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s