O persoană nu poate să îl întâlnească pe Isus şi să NU aiba o schimbare a inimii sau o schimbare de atitudine. Viaţa este ascunsă în cuvintele lui Hristos, şi doar în El se poate găsi libertatea de a trăi viaţa la maxim. Smerindu-ne înaintea lui Hristos, lăsându-ne învăţaţi şi conduşi de cuvintele Sale, inimile noastre, pasiunile şi mentalitatea vor căuta în mod constant să Îl urmeze pe EL.

La un moment dat, în Evanghelia după Ioan, Isus spune: dacă într-adevăr sunteţi ucenicii Mei, veţi păstra învăţăturile Mele, şi atunci veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Isus spune: “dacă păstrezi, sau rămâi în învăţătura Mea, dacă te opreşti şi te umplii de Cuvântul Meu, dacă Îmi permiteţi să fiu temelia, dacă rămâneţi în Cuvântul Meu sau în învăţătura Mea, atunci sunteţi ucenicii Mei, veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi.”

Pentru a găsi abundenţa vieţii trebuie mai întâi să aflăm cine este Isus, iar apoi, cine suntem noi în Isus… Doar atunci vom avea posibilitatea de a umbla în pas cu Dumnezeu şi vom putea auzi glasul Lui şi adevărul în fiecare zi.  Dacă învăţăm să rămânem în Cuvântul Său, indiferent de circumstanţă, situaţie, dilemă, sau orice tulburare, vom auzi vocea lui Isus şi adevărul Lui, şi vom rămâne în adevărul Său, găsind libertate în orice context sau situaţie a vieţii.

Dorinţa lui Isus pentru noi este să ne expunem căldurii Cuvântului Său, astfel încât acesta să ne poată forma în adevăr. Dorinţa mea este de a putea călăuzi şi forma urmaşi ai lui Hristos care sunt încântaţi de ceea ce spune Isus şi care sunt dispuşi să parcurgă distanţe lungi   (dacă este nevoie) doar de dragul numelui Său. Îmi doresc, credincioşi care să se regăsească în Isus şi care ştiu că fără Dumnezeu nu sunt nimic. Vreau să mă asigur că pregătim urmaşi ai lui Isus, nu urmaşi ai bisericilor. Îmi doresc să facem urmaşi ai lui Hristos, nu ai păstorilor sau ai autorilor. Vreau ca ucenicii pe care îi formăm să fie încântaţi de Cuvântul lui Isus, nu de cuvântul lumii.

Biblia nu este doar o carte, este Adevărul, iar Cuvântul  Său va da viaţă şi îi va elibera pe toţi… Există multă lume închisă şi blocată într-un destin; pentru ei  există o singură cheie (cale de ieşire) care îi poate elibera de minciunile şi înşelăciunile acestei lumi. Este datoria creştinilor să spună oamenilor despre aceasta. Este datoria creştinilor să spună că înainte de durerea lor, A FOST (existat) EL, înainte ca inima lor să fie zdrobită, A FOST EL, înainte să meargă totul pe dos, A FOST EL, înainte să ardă casa, A FOST EL, înainte ca lumea să se prăbuşească, înaintea durerilor chinuitoare, A FOST EL (A EXISTAT EL)! Şi putem merge la Cel care a fost (existat) înainte de toate lucrurile, ştiind că El va lua cu plăcere vieţile noastre şi le va vindeca, le va restaura. El poate pune la loc ceea ce a fost distrus, rupt sau pierdut, deoarece El este Dumnezeu şi  nimic nu Îl poate împiedica. Pentru că El spune: “ înainte să se fi născut Avraam, EU SUNT! Eu sunt Dumnezeu înainte de toate lucrurile. Deci, nu crede că viaţa ta a ajuns la capăt.”

Aceste încercări au venit “ pentru ca testarea credinţei voastre,  cu mult mai valoroasă decât aurulcare piere şi care totuşi este testat prin foc, să aducă laudă, glorie şi onoare la descoperirea lui Isus Hristos.” Credinţa pe care o ai, care reiese din mesajul lui Hristos, are mai multe de oferit, decât orice are de oferit această lume! Nu permite nimănui să te înşele, făcându-te să crezi că poţi avea mântuirea fără a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu.  Cei care au credinţă în Dumnezeu, vor face ceea ce spune El, iar credinţa lor va duce la mântuire. Trebuie să realizăm puterea CREDINŢEI pe care Dumnezeu ne-a dat-o!  În orice îţi pui credinţa şi speranţa, la orice îţi conectezi viaţa, e decizia cea mai importantă pe care o vei lua vreodată. Există mii de voci în viaţa ta, care încearcă să îţi dicteze deciziile pe care să le iei. Fiecare voce pare să aibă un răspuns sau opinie diferită pentru situaţiile în care te afli în fiecare zi, dar dacă îţi conectezi viaţa la aceste voci, sau dacă viaţa ta o conectezi la circumstanţele actuale, s-ar putea să nu ajungi prea departe. Trebuie să îţi conectezi viaţa la Cuvântul lui Isus, atunci şi numai atunci vei fi eliberat. Avem nevoie de Cuvântul lui Isus, pentru că dacă nu îl avem, vom fi înconjuraţi de cuvintele oamenilor din jur, provocându-ne doar durere.  Pentru ca noi să fim liberi, avem nevoie de Cuvântul lui Isus.

Stelian Baban

® Flacăra Închinării Media

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Rămâneţi în Mine