Bucuria Domnului este tăria mea

Nu pot fi altfel decât bucuros, ştiind cine este Hristos pentru mine. Dumnezeu a revărsat harul Său asupra mea, iar acum experimentez o viaţă plină până la limită, sau aş putea spune chiar, o viaţă inundată de bucurie! Mulţi oameni consideră bucuria şi fericirea două cuvinte foarte asemănătoare, dar eu le vad ca două cuvinte cu înţeles diferit. Când mă gândesc la cuvantul „fericire”, încep să îmi imaginez cursul meu preferat de golf, sau vacanţa într-un loc de vis. Îmi vin în minte imagini cu copii fugind frenetic într-un parc de joacă. Mă văd chiar şi pe mine împărtăşind momente preţioase cu cei pe care îi iubesc. Alteori, gândindu-mă la fericire, îmi vin în minte acele momente de râsete neînfrânate împărtăşite cu prietenii de-a lungul vieţii. Fiecare persoană doreşte să fie fericită;  urmărim această idee misterioasă şi încercăm să o facem ţinta căutărilor noastre pe viaţă: căutăm experienţe inovatoare, înfrumuseţându-ne, unii merg aşa de departe, încât cheltuie sume mari de bani sperând că vor găsi piesa lipsă a puzzle-lui.  Dar dacă fericirea noastră depinde de situaţii, ce se întâmplă atunci când câmpul de golf este inundat, sau când lipsesc râsetele? Ce se întâmplă atunci când cei dragi mor sau vacanţele noastre se transformă în cele mai urâte coşmaruri ale noastre? Adesea fericirea trece cu viteza luminii iar chinul se stabileşte în noi. De aceea eu cred că bucuria depăşeşte (e mai mare decât) fericirea. Spre deosebire de fericire, bucuria rămâne. Bucuria este liniştea şi siguranţa dragostei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa noastră, ştiind că El va fi acolo, indiferent de situaţiaîn care ne aflăm. Fericirea depinde de ceea ce ni se întâmplă, bucuria depinde de Hristos!

Mulţi dintre noi cunosc versetul din Neemia 8:10: „ bucuria Domnului este tăria voastră!” Dar mulţi dintre noi nu cunosc cu adevărat sensul profund al cuvântului „Bucurie” şi modul în care bucuria Domnului nostru minunat este tăria noastră. Pentru mine, singura definiţie care se apropie de adevărata însemnătate a cuvântului „bucurie” ar fi aceasta: bucuria este extazul găsit în exaltare, completat de euforie, care te plasează într-o stare cerească încântătoare, unde realitatea nu este ignorată ci este vie cu adevărat şi jubilează în Domnul nostru Isus Hristos. Şi mai exact spus: „bucurie” înseamnă a gusta din prezenţa lui Isus. Este o parte din aroma lui Hristos, iar atunci când o experimentezi, aceasta scoate în evidenţă esenţa copleşitoare a vieţii. Când o persoană devine bucuroasă în totalitate, devine automat supremă în dragoste, ceea ce o face să fie în totală unitate cu Isus. Neemia se baza pe ceva atunci când a spus că bucuria noastră este în Domnul. Dacă ar fi să iei dragostea sau bucuria şi să le pui în inima ta, crezi că ar putea fi distruse într-o zi? Dacă ar fi să iei credinţă şi încredere din abundenţă şi să le pui în cineva foarte drag ţie, pot acestea să rămână în persoana respectivă pentru totdeauna? Eu cred că nu! Deoarece suntem doar oameni;  şi mult mai des decât ne dorim, dezamăgim, rănim şi zdrobim relaţiile noastre cu cei apropiati, chiar ajungem să distrugem dragostea, bucuria, credinţa, încrederea şi toate celelalte. Dar dacă realizezi că aceste emoţii (sentimente), şi in mod special bucuria – care este minuţios brodată în inima lui Hristos, nu vor înceta să fie în tine, ceea ce permiţi să fie în El, va fi mereu în tine.

Cum poate fi bucuria Domnului, tăria noastră? Cum poate o persoana primi bucuria adevărată care se găseşte în Isus? O persoană nu poate avea bucurie pentru ceva, doar dacă este fermecat de acel ceva. Isus are o pasiune atât de mare pentru tine, încât a făcut o cale pentru ca tu să poţi trăi cu El pentru veşnicie! Şi din cauza pasiunii lui arzătoare pentru tine, bucuria lui de nedescris poate hrăni sufletul tău într-un mod supranatural care pune o rezistenţă mistică în întreaga ta fiinţă. Această putere care ne este dată prin bucuria lui Hristos, cred că este crucială pentru etapa de început pentru a deveni ca şi Hristos.

De multe ori mă gândesc la bucuria pe care Hristos o are pentru copiii Săi. Cât de mare şi minunată este?  Este răspândită de la un capăt la celălalt al cerului, astfel încât în unele zile simt că mă îmbrăţişează ca o pătură de rouă proaspătă căzută peste iarbă dimineaţa devreme.  Cine poate înţelege pasiunea ce o are pentru copiii Lui? Este ceva ce mintea omului niciodată nu a putut pricepe.  De fiecare dată când simt dragostea şi bucuria Lui pentru mine, încep să mă învârt frenetic,  ca o frunză purtată liber de vânt, desprinzându-mă din pomul care m-a născut. Cu mare bucurie Îi permit să fie vântul care mă poartă oriunde doreşte. Şi copacul, lumea care a încercat să mă distrugă…nu mai are control asupra mea, nu mai sunt robit de ea.

Atunci când bucuria Domnului devine tăria ta, tot ceea ce eşti  este plin de splendoarea Sa. Începi să vezi, să guşti, să Îl simţi peste tot. Psalmul 139:1-12 spune: „ Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti! Tu ştii când stau jos şi când mă ridic şi de departe îmi cunoşti gândurile. Tu îmi cercetezi cărarea şi culcuşul şi toate căile mele le ştii îndeaproape. Nici nu-mi ajunge cuvântul pe buze, că tu, Doamne, îl şi cunoşti pe de-a-ntregul. Tu mă învălui pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. O asemenea cunoştinţă este prea minunată pentru mine:  este atât de înaltă că nu o pot pricepe. Unde să plec dinaintea Duhului Tău, unde sa fug dinaintea feţei Tale? Dacă mă sui în cer, Tu eşti acolo! Dacă îmi întind patul în locuinţa Morţilor, iată-Te şi acolo! Purtat de aripile zorilor mă aşez la capătul mării, dar şi acolo mâna Ta mă conduce şi dreapta Ta mă apucă. Dacă aş putea spune: „Sigur întunericul mă va ascunde, iar lumina dimprejurul meu se va preface în noapte”, nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; noaptea luminează ca ziua, iar întunericul este ca lumina.”

Daca ai putea aduna toate luminile lumii acesteia, adăugându-le luminile cerului, soarele, stele şi tot ce străluceşte, ar reflecta doar o fracţiune din lumina pe care bucuria lui Hristos o dă! Doar Isus se uită la tine şi vede cine ai fost menit să fii. Pasiunea Lui pentru mine mă conduce înspre El cu braţele larg deschise, reînnoind tot ce este în mine, inclusiv tăria, bucuria, speranţa, credinţa şi dragostea…

1 Tesaloniceni 5:16-18 „Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă neîncetat! Mulţumiţi în orice împrejurări, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi!”

Isaia 51:11 „ Răscumpăraţii Domnului se vor întoarce şi vor intra în Sion cu strigăte de biruinţa. O bucurie veşnica le va încununa capetele; bucuria şi veselia îi vor copleşi, iar necazul şi suspinul vor fugi de la ei.”

Stelian Baban

® Flalcăra Închinării Medi

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Bucuria Domnului este tăria mea

Video: „De ce urăsc religia, dar Îl iubesc pe Iisus”(in 4 zile peste 8 milioane de vizualizari

„Și dacă ți-aș spune că Iisus ar aboli religia?” este începutul în forță al unui videoclip care, la doar patru zile de la publicarea pe YouTube, a reușit să strângă aproape 8 milioane de vizualizări (la momentul scrierii materialului).

Un tânăr artist creștin, Jefferson Bethke din Washington (SUA) a pornit o bătălie video împotriva fariseismului și a mântuirii prin fapte. Demersul lui a provocat un val de reacții pe Internet, cele mai multe dintre ele fiind pozitive.

„Acesta este o poezie pe care am scris-o ca să evidențiez diferența dintre Iisus și falsa religie,” explică, în descrierea clipului de pe YouTube, tânărul care a fost acuzat de unii dintre cei care au comentat clipul, impertinență și aroganță pentru versurile din videoclip.

„Biserica nu e un muzeu al oamenilor buni, e un spital pentru cei căzuți,” spune unul din aceste versuri, care par să atace un trend vizibil în comunitățile creștine, indiferent de denominațiune. Tânărul explică mai departe: „Iubesc biserica, iubesc Biblia și da, cred în păcat, dar crezi că dacă Iisus ar veni la biserica ta, i-ar da voie înăuntru?”

Pe lângă critica dură la adresa unui anume fariseism contemporan – care construiește biserici luxoase, dar ignoră săracii – versurile clipului deplâng popularitatea acelei religii care plasează meritele mânturii în responsabilitatea creștinului. „Iisus și religia sunt la antipozi,” spune piesa. „Unul este Dumnezeu, altul este o invenție omenească. Unul este leacul, celălalt este boala. Religia spune ‘fă!’, Iisus spune ‘am făcut’. Religia spune ‘sclav’, Iisus spune ‘fiu’. Religia te leagă, Iisus te eliberează. Religia te orbește, dar Iisus te face să vezi.Religia înseamnă că omul Îl caută pe Dumnezeu, creștinism înseamnă că Dumnezeu îl caută pe om.“

Reacțiile negative la acest videoclip au fost pe măsura vehemenței creatorului lui. „’Urăsc religia’??? Te-am ascultat bolborosind acolo 4 minute, PREDICÂND despre Iisus, care este miezul a ceea ce înseamnă creștinismul. Nu doar că este o declarație întortocheată, dar este și falsă.” scria pe YouTube un comentator care s-a semnat „gmmg93″.

Controversa pare așadar alimentată de confuzia asupra termenilor aduși în discuție: „sunt confuz(ă). Începi prin a spune că urăști religia, și apoi începi să vorbești despre creștinism. Umm… nu-i și asta o religie? Sau ar trebui ca acest clip ridicol să se numească ‘De ce urăsc orice altă religie care nu se numește creștinism’”.

Alți internauți, precum Marc Barnes, contributor pe blogul interconfesional,Patheos, susțin că ideea lui Jeff, că Christos a dorit desființarea religiei este o greșeală de neiertat. Contraargumentând, Barnes oferă versetul biblic în care Christos declară că „nu am venit să stric Legea și Proorocii. Am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17). „Ce erau Legea și Profeții?”, întreabă Barnes. „Iudaismul. Ce este iudaismul? O religie. Ce anume a spus Iisus că NU vrea să desființeze? Corect. O religie.”

Barnes spune că aceste cuvinte ale lui Christos s-au reflectat și în faptele Lui, și oferă ca exemplu instituirea ritualului Sfintei Cine (al Împărtășaniei, sau al Comuniunii), care avea să fie un mod prin care comunitatea creștină să își amintească periodic de sacrificiul Lui.

În ciuda potențialelor confuzii evidențiate de comentatori, o analiză atentă a clipului, precum și a descrierii făcute de creatorul lui, arată că acesta nu încearcă să promoveze un creștinism ieftin. Deși virulente, versurile lui nu par să se îndrepte împotriva Bisericii, tocmai pentru că Jeff face o diferență între „religiozitate” ca formă de manifestare a „religiei false” și „Biserică” sau „creștinism” ca forme de manifestare ale „religiei autentice” (ale relației cu Iisus).
Celelalte clipuri ale artistului militează pentru asilimarea valorilor biblie. Tânărul vorbește despre importanța purității sexuale , despre abstinența premaritală, despre importanța modestiei.

Sursa: Huffington Post, Patheos via www.semneletimpului.ro

Din dragoste sau interes?

Tinerii din ziua de astazi nu se mai casatoresc din dragoste. Fetele cand incep o relatie de prietenie, mai intai se intereseaza de situatia materiala a posibilului partener. Primii pasi constau in a afla cat mai multe informatii despre averea pe care o detine baiatul iar daca situatia sa materiala le garanteaza un viitor fara griji, ele trec la urmatorii pasi. Daca are masina si un post bun de munca atunci e tinta perfecta. Degeaba le ceri pe fete in casatorie si le vorbesti despre dragoste daca tu esti un coate goale. Ele viseaza la o viata fara lipsuri, iar daca poti sa le oferi asta, cu siguranta vei primi drept raspuns un mare si hotarat “DA, VREAU!”. In cazul baietilor situatia este diferita. Daca nu esti destul de frumoasa, nu ai un corp de fotomodel si nu stai la jocurile lor, atunci esti o fraiera la care nimeni nu se va uita vreodata. Pentru ei nu conteaza cat de desteapta esti sau ce suflet curat ai, important e sa li te daruiesti cu usurinta. Curatia pare a fi o rusine in ziua de azi printre tineri! Multe fete sunt atat de ingenue incat cad cu usurinta in plasa baietilor. Cateva cuvinte dulci, o imbratisare si cateva juraminte false sunt indeajuns pentru a o face pe fata sa ti se daruiasca trup si suflet.

Suferinta cea mai mare, sunt lacrimile si inimile frante lasate in urma. Nici vorba ca vinovatii sa’si regrete faptele. In cel mai rau caz, victimele ajung sa se schimbe, sa se razbune pe cei care nu au nicio vina.

Tinerilor, nu va lasati inselati de falsele aparente. Lucrurile materiale si atractia fizica nu va vor aduce niciodata bucurie in viata. Cautati o persoana care sa va iubeasca sincer, care sa va ofere dragoste adevarata, ocrotire si sinceritate. La randul vostru faceti si voi la fel, fiti sinceri, iubiti cu adevarat, oferiti incredere si Dumnezeu isi va revarsa binecuvantarile asupra familiei pe care o veti forma cu viitoarea sau viitorul partener. Nu uitati dar sa va rugati!

Sursa: soaptainimii.wordpress.com

La sfarsit de 2011 numara

• Binecuvantarile, nu incercarile
• Castigurile, nu pierderile
• Bucuriile, nu tristetile
• Prietenii, nu dusmanii
• Zambetele, nu lacrimile
• Momentele pline de curaj, nu cele pline de frica
• Faptele bune, nu cele rele
• Zilele pline de sanatate, nu banii

Si, in toate bazeaza-te numai pe Dumnezeu si nu pe tine !

SURSA:http://crestintotal.ro/

Nu te teme,crede numai!

Ne este teamă să mai credem că imposibilul poate deveni posibil şi tremurăm când auzim că Dumnezeu încă mai lucrează cu putere şi măreţie.Ne-am cam obişnuit cu viaţa de creştini comozi care înalţă câte un “Tatăl nostru” zilnic către Ceruri, cu mica credinţă că poate Dumnezeu va face o minune mare pentru noi. Aproape de fiecare dată când un om  credincios vine la noi şi ne spune despre visele sale şi despre modul în care şi le-a încredinţat lui Dumnezeu, noi râdem de el şi ne batem joc. Îl facem să dea înapoi în loc să-l întărim.

Ne este teamă să mai credem în minuni,aşa că ne mulţumim cu puţin.Nu mai credem în imposibilităţi,ci doar în posibilităţi.Credem ce citim în ziare,ce vedem la televizor şi ceea ce mai se spune prin popor.Dar când vine vorba să credem cu adevărat în Dumnezeu,nu numai cu gura,noi ce facem?
Dăm înapoi şi ignorăm ceea ce este scris în Biblie.Oamenii nu mai au speranţă pentru viitor,nu mai au vise,au uitat de mult să mai zâmbească şi tot mai des auzim cum cei mai mulţi ajung să-şi pună capăt zilelor din cauza îngrijorărilor.Noi,în loc să-i ajutăm pe acei oameni şi să-i încurajăm,ce facem oameni buni?Le tăiem craca de sub picioare.Ştiţi măcar ce simte omul acela în el,când toată viaţa sa s-a luptat pentru ceva,iar apoi să vină cineva şi să râdă de el?Este ca şi când cineva te-ar împinge de pe o prăpăstie,lăsându-te în voia sorţii.Universul acelui om se prăbuşeşte,iar noi ne vedem liniştiţi de drum.

Unde vă este inima,oameni buni?Niciodată,dar niciodată să nu-i mai faceţi asta unui om.Să-i ucideţi visul şi să-l lăsaţi apoi în voia sorţii.De prea multe ori am fost aceia care au descurajat şi care au venit cu preziceri sumbre.Oricât de prostesc şi de stupid ţi s-ar părea ţie visul unui om,totuşi NU AI VOIE să-ţi baţi joc de el.Cei mai cunoscuţi oameni ai lumii au ajuns acolo unde sunt datorită unor vise prosteşti.Ei nu s-au temut,ci au crezut!Noi ne temem şi nu credem,iar apoi suportăm consecinţele.Dumnezeu a spus asta,nu eu.De azi înainte,oferă doar încurajare şi o vorbă caldă,căci mulţi sunt aceia care oferă vorbe pline cu ură.Îndrăzneşte şi fii diferit.Doar aşa lumea va fi schimbată în mai bine,crezând,şi nu chicotind.

by: Milena Cismașiu

SURSA:http://crestintotal.ro

Rămâneţi în Mine

  O persoană nu poate să îl întâlnească pe Isus şi să NU aiba o schimbare a inimii sau o schimbare de atitudine. Viaţa este ascunsă în cuvintele lui Hristos, şi doar în El se poate găsi libertatea de a trăi viaţa la maxim. Smerindu-ne înaintea lui Hristos, lăsându-ne învăţaţi şi conduşi de cuvintele Sale, inimile noastre, pasiunile şi mentalitatea vor căuta în mod constant să Îl urmeze pe EL.

La un moment dat, în Evanghelia după Ioan, Isus spune: dacă într-adevăr sunteţi ucenicii Mei, veţi păstra învăţăturile Mele, şi atunci veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Isus spune: “dacă păstrezi, sau rămâi în învăţătura Mea, dacă te opreşti şi te umplii de Cuvântul Meu, dacă Îmi permiteţi să fiu temelia, dacă rămâneţi în Cuvântul Meu sau în învăţătura Mea, atunci sunteţi ucenicii Mei, veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi.”

Pentru a găsi abundenţa vieţii trebuie mai întâi să aflăm cine este Isus, iar apoi, cine suntem noi în Isus… Doar atunci vom avea posibilitatea de a umbla în pas cu Dumnezeu şi vom putea auzi glasul Lui şi adevărul în fiecare zi.  Dacă învăţăm să rămânem în Cuvântul Său, indiferent de circumstanţă, situaţie, dilemă, sau orice tulburare, vom auzi vocea lui Isus şi adevărul Lui, şi vom rămâne în adevărul Său, găsind libertate în orice context sau situaţie a vieţii.

Dorinţa lui Isus pentru noi este să ne expunem căldurii Cuvântului Său, astfel încât acesta să ne poată forma în adevăr. Dorinţa mea este de a putea călăuzi şi forma urmaşi ai lui Hristos care sunt încântaţi de ceea ce spune Isus şi care sunt dispuşi să parcurgă distanţe lungi   (dacă este nevoie) doar de dragul numelui Său. Îmi doresc, credincioşi care să se regăsească în Isus şi care ştiu că fără Dumnezeu nu sunt nimic. Vreau să mă asigur că pregătim urmaşi ai lui Isus, nu urmaşi ai bisericilor. Îmi doresc să facem urmaşi ai lui Hristos, nu ai păstorilor sau ai autorilor. Vreau ca ucenicii pe care îi formăm să fie încântaţi de Cuvântul lui Isus, nu de cuvântul lumii.

Biblia nu este doar o carte, este Adevărul, iar Cuvântul  Său va da viaţă şi îi va elibera pe toţi… Există multă lume închisă şi blocată într-un destin; pentru ei  există o singură cheie (cale de ieşire) care îi poate elibera de minciunile şi înşelăciunile acestei lumi. Este datoria creştinilor să spună oamenilor despre aceasta. Este datoria creştinilor să spună că înainte de durerea lor, A FOST (existat) EL, înainte ca inima lor să fie zdrobită, A FOST EL, înainte să meargă totul pe dos, A FOST EL, înainte să ardă casa, A FOST EL, înainte ca lumea să se prăbuşească, înaintea durerilor chinuitoare, A FOST EL (A EXISTAT EL)! Şi putem merge la Cel care a fost (existat) înainte de toate lucrurile, ştiind că El va lua cu plăcere vieţile noastre şi le va vindeca, le va restaura. El poate pune la loc ceea ce a fost distrus, rupt sau pierdut, deoarece El este Dumnezeu şi  nimic nu Îl poate împiedica. Pentru că El spune: “ înainte să se fi născut Avraam, EU SUNT! Eu sunt Dumnezeu înainte de toate lucrurile. Deci, nu crede că viaţa ta a ajuns la capăt.”

Aceste încercări au venit “ pentru ca testarea credinţei voastre,  cu mult mai valoroasă decât aurulcare piere şi care totuşi este testat prin foc, să aducă laudă, glorie şi onoare la descoperirea lui Isus Hristos.” Credinţa pe care o ai, care reiese din mesajul lui Hristos, are mai multe de oferit, decât orice are de oferit această lume! Nu permite nimănui să te înşele, făcându-te să crezi că poţi avea mântuirea fără a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu.  Cei care au credinţă în Dumnezeu, vor face ceea ce spune El, iar credinţa lor va duce la mântuire. Trebuie să realizăm puterea CREDINŢEI pe care Dumnezeu ne-a dat-o!  În orice îţi pui credinţa şi speranţa, la orice îţi conectezi viaţa, e decizia cea mai importantă pe care o vei lua vreodată. Există mii de voci în viaţa ta, care încearcă să îţi dicteze deciziile pe care să le iei. Fiecare voce pare să aibă un răspuns sau opinie diferită pentru situaţiile în care te afli în fiecare zi, dar dacă îţi conectezi viaţa la aceste voci, sau dacă viaţa ta o conectezi la circumstanţele actuale, s-ar putea să nu ajungi prea departe. Trebuie să îţi conectezi viaţa la Cuvântul lui Isus, atunci şi numai atunci vei fi eliberat. Avem nevoie de Cuvântul lui Isus, pentru că dacă nu îl avem, vom fi înconjuraţi de cuvintele oamenilor din jur, provocându-ne doar durere.  Pentru ca noi să fim liberi, avem nevoie de Cuvântul lui Isus.

Stelian Baban

® Flacăra Închinării Media

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Rămâneţi în Mine

Schimbarea atât de necesară – NOU

 

Ioan 7:1: “ După aceea, Isus a călătorit prin Galileea.  Nu vroia să călătorească prin Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.”  (Eng. liderii iudei)

Când biserica încetează să aducă rod din abundenţă în această lume, devine lipsită de importanţă pentru cei din jur, chiar mai mult, devine fără importanţă pentru Dumnezeu.  Cât de des şi-a dorit Hristos să intre în epicentrul vieţii noastre, dar nu a putut, şi nu a reuşit din cauză că noi “liderii iudei” (creştinii) eram mereu în căutarea unui mod de a-L ucide sau de a-L alunga din viaţa noastră?

Atunci când inima bisericii dispare, când pasiunea şi credinţa, speranţa şi iubirea dispar…Isus pleacă. Atunci când nu trăim pentru inima lui Hristos, devenim orbi, şi nu realizăm că Hristos a părăsit clădirea. Isus a venit şi a zis în Ioan 7: “Nu am putut merge la Ierusalim, deoarece aceştia au încercat să Îmi ia viaţa. Încearcă să Mă ia din lumea pe care Am creat-o!”

Când inima bisericii nu este plină de viaţă, Isus nu mai locuieşte în acea biserică. Din nou şi din  nou vedem biserici strigând înaintea lui Dumnezeu şi rugându-se: “Oh, Dumnezeule mare, cum se face că Tu, Creatorul  iubitor, poţi privi cerşetorii în situaţii disperate, pe cei bătuţi şi răniţi, pe infirmi, şi totuşi nu faci nimic pentru ei?”  Dar de fiecare dată Dumnezeu ne răspunde: “  Eu am făcut ceva: te-am creat pe tine!” A devenit biserica atât de orbită? Ne-am pierdut în mijlocul acestei lumi? Acum câteva zile mi-am găsit prietenii apropiaţi într-o confruntare despre lucruri lipsite de însemnătate, când în faţa lor există o lume aflată în mare nevoie, dar nici unul din prietenii mei nu a fost dispus să dea o mână de ajutor. Încercăm atât de mult să ne justificăm, încât pierdem din vedere inima lui Hristos? Suntem atât de concentraţi la felul în care alegem să trăim viaţa, încât probabil (doar probabil) Îl alungăm pe Isus din oraşul (mediul) nostru?

Toţi ajung la concluzia că lumea are nevoie să fie schimbată, dar nu toţi realizează că schimbarea, de fapt, sunt ei. Chiar mai mult noi, biserica, trebuie să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în această lume.  Trebuie să ajungem la momentul în care noi nu Îl mai alungăm pe Hristos din lumea noastră, ci venim şi Îl ajutăm în căutarea Sa.

Dacă ne străduim să devenim roditori şi să ne ocupăm de nevoile lumii noastre, vom deschide din nou “oraşul” nostru, iar Hristos va intra cu bucurie. Dacă inimile noastre se împletesc din nou cu Hristos, zidurile oraşului nostru vor fi distruse, permiţându-i lui Hristos să intre din orice direcţie şi să ne înveţe, să vindece, şi să lege inima rănită.

Martin Luther King Jr. a spus cândva: “Oricine poate fi măreţ…, pentru că oricine poate sluji. Nu e nevoie de o diplomă de absolvire a şcolii pentru a sluji.  Nu trebuie să ştii să pui subiectul şi verbul în forma corectă pentru a sluji..nu trebuie nici măcar să ştii a doua teorie a termodinamicii din Fizică pentru slujire. Ai nevoie doar de o inimă plină de har şi de un suflet format din dragoste. “

Stând la masă cu ucenicii Săi, Isus le-a zis: “mâncaţi trupul Meu… şi beţi sângele Meu” , după care, afirmă cu îndrăzneală: “ Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”  Întreaga conversaţie aflată în Ioan capitolele 13 şi 14 arată cine suntem, cine este Isus şi cine ar trebui să fim în Isus. Fără efort, Isus merge mai departe şi spune:  “Baieţi, ascultaţi-mă, vreţi viaţa?  Vreţi să trăiţi în abundenţă din belşug? Atunci alăturaţi-vă Mie, în inima Mea, beţi sângele Meu şi mâncaţi trupul Meu, deoarece dacă vă hrăniţi cu Mine şi Cuvântul Meu, veţi trăi, pentru că Eu, sunt singurul Dătător de viaţă.

Există o explicaţie foarte veche a cuvântului “intimitate”.  Am auzit aceasta cu ceva timp în urmă. Dacă despărţiţi cuvântul “intimitate” în trei părţi, va suna ceva de genul “în-mine-vezi” (into-me-see Eng.). Isus intră pe tărâmul nostru, în lumea noastră, în viaţa noastră, dorind cu pasiune să aibă intimitate cu noi. În timp ce fără ocolişuri invadează inima noastră, ne spune să privim în El, aşa încât să putem învăţa să trăim cu El. Trebuie să încercăm să vedem în inima Lui Hristos, pentru a învăţa să Îl cunoaştem. Cu braţe larg deschise înaintea noastră, Isus priveşte înspre noi în fiecare zi spunând:  dragii mei copii, priviţi în Mine, vedeţi bunătatea Mea, credincioşia şi dragostea pe care o am pentru voi. Vino şi intră în comuniune cu Mine şi permite-mi să te conduc în călătoria prin inima Mea, pentru ca din nou să aduci rod, şi pentru ca EU să pot intra iar în lumea ta.

Stelian Baban

® Flacăra Închinării Media

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Schimbarea atât de necesară – NOU

Să fie vorba despre mine?

   O asemenea intrebare a fost pusa in seara cand Domnul era la ultimul Sau Paste impreuna cu ucenicii, inainte de moartea Sa. Suparati ca Domnul va fi vandut de unul dintre ei, ucenicii au inceput sa-I zica unul dupa altul: “Nu cumva sunt eu Doamne?” (Matei 26:22) Insa la momentul potrivit si persoanei potrivite ,Domnul Isus i-a raspuns clar: “Da, tu esti!” (Matei 26:25)

   As vrea dragul meu cititor sa te gandesti serios la intrebarea aceasta…

Chiar va fi vorba despre mine in ceea ce urmeaza? Chiar pot fi eu o persoana care sa Il vanda pe Domnul Isus? Chiar daca pentru tine 30 de arginti nu ar insemna nimic in ziua de azi, as vrea sa iti spun ca tu Il poti vinde pe mai putin de 30 de arginti. Se poate sa fii printre ucenici insa gandul tau sa nu fie: “Cum sa-L urmez pe Isus?” ci “Cum sa-L vand pe Isus?”

   As vrea sa ma opresc asupra catorva lucruri din viata tinerilor secolului nostru, insa si persoanele mai putin tinere le pot urmari pentru ca sa isi invete in ce este drept copii si de ce nu, chiar nepotii.

   Daca stam bine sa analizam felul de transmitere a informatiilor din ziua de azi, vom observa ca orice subiect intim este tratat si discutat fara ascunzisuri. Fie ca este vorba de televiziune, internet, calea undelor radio, ziare sau reviste, cei care vor sa auda sau sa cunoasca “ceva” toate acestea le stau la dispozitie non-stop, fiindu-le un sfatuitor bun sau mai putin bun atunci cand acel “ceva” nu il stiu.

   Nu-i asa? Deseori ii auzim pe copiii nostri spunand: “Mami (sau tati), vreau sa iti spun CEVA!” sau “Vreau sa imi spui CEVA!” Si daca copilul nostru nu este destul de satisfacut  de informatiile pe care noi i e oferim, v-a recurge la acele “izvoare” ale mass-mediei pentru a-si satisface curiozitatea. Vreau sa trag un semnal de alarma pentru toate Bisericile Evanghelice (care au la baza Evanghelia si nimic in plus), atat din Canada cat si de peste ocean, ca timpul in care traim este unul in care diavolul cauta cu cea mai mare furie sa insele tinerii credinciosi. Cel mai bun teren pentru diavolul, daca pot sa spun asa, este acela al relatiilor dintre tineri si tinere, baieti si fete care ”se joaca cu focul” inca de la varsta de 14-15 ani. Ei doresc doar sa aiba o prietena/un prieten, SI ATAT. Insa nu isi dau seama ce duhuri de curvie si destrabalare se ascund in spatele acestei dorinte, aparent  copilareasca.

   Dragi tineri, dragi copii nu va lasati atrasi de poftele acestui trup de pamant; va vor determina la un moment dat sa-L vindeti pe Domnul Isus! Baietilor, nu va lasati ochii vostrii sa pacatuiasca uitandu-va si poftind fetele care “arata bine” sau sunt imbracate intr-un mod provocator!  Inaintea ochilor vostrii este diavolul, nu cea mai frumoasa fata din adunare sau biserica ta. El iti sta inainte zambindu-ti si ademenindu-te la pacat.

   Fetelor, va indemn cu cea mai mare dragoste in Hristos, nu-i faceti pe tinerii baieti sa pacatuiasca!!! Nu uitati ca BAIETII SUNT AFECTATI DE CEEA CE VAD (la fete)! Blugii tai stramti pe corp nu vor fi o eticheta de crestina, ci mai degraba o emblema pe care sa scrie: “ privirilor, opriti-va aici!” Camasa ta su tricoul pe care il porti si care scoate in relief anumite forme ale feminitatii tale (care poate crezi ca nu sunt observate de baieti), dovedesc cat de mult doresti ca un tanar sa te pofteasca si sa pacatuiasca cu tine.

   O tornada puternica dezlantuita intai asupra statelor din America si apoi cred ca va avea resturi de averse si pentru tarile Europei, a facut ca acele fuste lungi purtate cu putin timp in urma sa scada drastic in lungime.

   Ce crezi acum scumpa mea sora in Domnul, ca iti doresc raul? Nicidecum! Ma cunoaste Dumnezeu ca nu doresc sa consum cerneala degeaba…Simt de pe acum de cand scriu ca vor fi din aceia care vor intreba retoric daca chiar este necesar ca tinerii sa citeasca asa ceva… Este, pentru ca Dumnezeu mi-a spus sa scriu… Il doare pe Dumnezeu de ceea ce vede astazi in adunari… Cum spuneam, pe langa “ economia de material textil” ce se face la confectionarea unei fuste mai este o problema. Aceea ca fulgerele furtunii le-au mai si despicat aproape in jumatate.

   Si noi, pastori de tineret, lideri de tineret, cum vreti sa ne numiti, privim in jos si nu putem spune nimic…De ce? Pentru ca am pacatuit uitandu-ne la atatea picioare dezgolite de ale surorilor afisate in fiecare duminica si in fiecare seara de tineret in fata ochilor nostri…

   O…Haideti sa ne intoarcem la Dumnezeu! Sa nu crezi sora mea, fiica mea, oricare ai fi tu, ca atunci cand te asezi pe banca si fusta ti se ridica peste genunchi, sa nu crezi ca tragand de ea in jos poti rezolva ceva…Tot scurta e…Privirile tinerilor tot la picioarele tale se opresc. Sa nu uiti un lucru:”A-ti etala frumusetea corpului tau in public, e o blasfemie la adresa Creatorului tau!” El te-a creat sa fii frumoasa pentru sotul tau, nu pentru toti tinerii din biserica!

    Dragul meu tanar si tanara care doriti sa intemeiati o familie binecuvantata, cati dintre voi va doriti sa aveti ca partener sau partenera de viata unul sau una dintre aceia care au fost ”ecranul ispitelor  din biserica”. Cred ca nici unul…

   N-as vrea sa credeti ca am scris aceasta scrisoare doar asa sa apar cu o publicatie  in plus pentru tineri. Nu! Nu! Nu! Puteam foarte usor sa spun asta de la microfonul postului nostru de radio, insa am dorit ca fiecare dintre voi care o aveti in mana, sa o cititi si apoi sa meditati la intrebarea care a fost pusa in titlu: “Sa fie vorba despre mine?”

   “Am fost eu tanar care m-am lasat atras de ispita diavolului atunci cand am vazut intrand in biserica o tanara imbracata intr-un mod seducator? Au luat-o gandurile mele razna pacatuind si vanzandu-L pe acest Isus din inima mea?”…Fa un moment liniste in inima ta si asculta daca nu cumva iti zice si tie Domnul ca lui Iuda in camera de sus: “Da, tu esti!” (Matei 26:25)

   Sau…”Am fost eu o fata tanara care L-am tradat pe Mantuitorul meu, refuzand sa seaman cu El, ci mai degraba am vrut sa ma aseaman cu chipul lumii, care este autoportretul diavolului? Fusta mea este una care starneste pofta de curvie si desfrau atunci cand trec prin fata unui tanar? Se opresc privirile tinerilor asupra trupului meu atunci cand apar in fata lor pentru a face o slujba pentru Hristos?” Sa stii ca Domnul nu poate privi cu placere un dar adus pentru El, cand pentru cei mai multi din fratii tai esti o pricina de pacatuire!

   Haideti sa ne intoarcem la Dumnezeu!

   Haideti sa facem o reforma in viata noastra si o revolutie in garderobele noastre!

   Haideti sa-I spunem Domnului ca de astazi inainte vrem sa semanam cu El si sa ramanem ucenicii Lui…

Sursa http://samisaicu.blogspot.com

Frumuseţea căsniciei creştine

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei estetovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor,  oferă următorul îndemn:„estemai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci aceluilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până lamoarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

- ”Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!”

- ”Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!”

(Cant. Cant. 1:15, 16)

 de Marius Zărnescu  – Sursa:  » Flacăra Închinării

Evanghelizarea – invitație la biserică sau mod de viață?

    Evanghelizările sunt o normalitate în zilele noastre. Toată lumea știe că în perioada în care frigul ne bate la ușă, predicatorii și cântăreții aleargă cutezători din biserică în biserică pentru a îmbogăți programele, pentru a-i trezi pe enoriași din amorțeala de toamnă și pentru a câștiga suflete pentru Împărăție. În fond, acesta e scopul evanghelizărilor, să ducă vestea bună celor din afara bisericilor.

Predicatorii și cântăreții sunt în prima linie a frontului, dar imediat după ei se află Biserica. Pregătirile sunt în toi, telefoanele sună, se stabilesc invitații pentru fiecare seară din săptămâna de evanghelizare, se tipăresc invitațiile și se fac anunțurile cu săptămâni înainte. Se programează zile de post și rugăciune pentru bunul mers al activităților și pentru ca mesajul să aducă roade.

Cea de-a treia linie o reprezintă enoriașii. Ei sunt cei care trebuie să invite oamenii la evanghelizare, să îi convingă să vină pentru două ore într-o biserică în care nu au mai fost, cu rugăciuni aprinse, muzică gălăgioasă, oratori dârzi și coruri aproape îngerești.

Problema e că enoriașul întâmpină dificultăți în a-i invita la biserică pe cei din jur. Vecinul de la etajul doi l-a surprins certându-se cu soția, astfel că o invitație nu este de bun augur. Cu cel de la parter s-a certat când i-a făcut invitația la evanghelizarea de anul trecut. Vecinii de etaj nici nu-l salută pentru că nu mai suportă îngâmfarea cu care se uită la ei în fiecare duminică când pleacă la biserică împreună cu familia. Colegii de muncă i-au cam întors spatele de când le-a spus că vor arde în iad datorită glumei la care au râs.

Până la urmă, enoriașul nostru găsește persoana perfectă pe care să o invite: bătrâna care locuiește singură în scara vecină, pe care a mai ajutat-o din când în când să-și care plasa de cumpărături. Începe și ii explică faptul că vor veni invitați de seamă, că atmosfera va fi una de sărbătoare, că are loc asigurat pentru cele două ore de program… Până la urmă bătrânica înțelege că de obicei serviciile sunt plictisitoare și lungi, dar poate profita de ocazia de a le face pe plac și a merge cu ei la biserică pentru un program care se anunță spectaculos.

Iată o poveste cu final ”fericit”: bătrânica face pe placul enoriașului care a ajutat-o de atâtea ori, fratele nostru și-a îndeplinit misiunea de a aduce un suflet la evanghelizare, iar biserica e arhiplină de ”bătrânici” care se bucură de program și aproape promit că vor participa la evanghelizare și anul viitor!

Dacă vi se pare că situația prezentată seamănă cu situații reale din evanghelizările bisericii dumneavoastră, atunci dați-mi voie să vă spun că ceva nu merge bine! Evanghelizarea la care ne-a chemat Isus nu este un eveniment unic în an. Haideți să vedem care sunt motivele pentru care fratele din exemplul nostru a eșuat în a-și evangheliza apropiații.

În primul rând, motivația lui a fost una greșită. Dumnezeu nu ne-a poruncit să mergem în toată lumea și să propovăduim Evanghelia la orice făptură pentru a ne satisface orgoliul nostru de pocăiți. Îmi și închipui fazele ce se petrec de atâtea ori, când ”pocăitul” se uită cu dispreț sau milă (în cel mai bun caz) la cel pe care îl cheamă la biserică și îi spune: ”Haide la evanghelizare că altfel ajungi în iad” sau ”Mi-ar părea rău să nu fii cu mine în rai”. Astfel de cuvinte și atitudini arată mândria și certitudinea mântuirii ce sălășluiește în ”credincios” (oricât de discrepantă este asocierea celor două), iar motivația evanghelizării nu este deloc corectă. Ceea ce trebuie să ne motiveze în a le spune oamenilor despre Dumnezeu și mântuire este dragostea noastră pentru Dumnezeu și pentru iubiții Lui.

Da, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, iar noi nu avem niciun motiv să nu facem la fel. Dimpotrivă, dacă nu îi iubim, încălcăm porunca ce cuprinde toată legea și toți proorocii: ”Să iubești… pe aproapele tău ca pe tine însuți!”. Atunci când simțim dragoste față de cei din jur, nu putem să ne purtăm cu superioritate cu ei. Îi vedem la același nivel cu noi și vedem potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare dintre ei! Îi purtăm mereu în rugăciunile noastre și ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea oportunități pentru a le vorbi despre El într-un mod plin de blândețe și smerenie, punându-ne întotdeauna în locul lor și gândindu-ne cum ne-ar plăcea ca altcineva să ne vorbească despre Dumnezeu. Dacă tot ce le spunem sunt amenințări cu iadul, s-ar putea să nu le captăm deloc interesul!

În al doilea rând, evanghelizarea trebuie să o facem zi de zi, prin tot ceea ce facem și vorbim! Ea trebuie să devină modul nostru de viață, trebuie să ne stăruie mereu în minte înainte de orice acțiune pe care o întreprindem. Cei din jur trebuie să vadă modul nostru frumos de trai și bucuria mântuirii mereu pe chipul nostru. Să nu ne vadă vreodată disperați, ca unii fără speranță, ci, dimpotrivă, încurajând mereu, ajutând ori de câte ori avem ocazia pe oricine are nevoie de ajutor. În momentul în care cei din jur vor vedea faptele noastre, ne vor cere să le spunem secretul fericirii noastre, să le spunem cum putem avea pace în mijlocul furtunii prin care trecem… și momentele acelea sunt momentele binecuvântate oferite de Dumnezeu ca prilejuri perfecte pentru a le vesti oamenilor mântuirea!

De asemenea, în calitate de sare a lumii, trebuie să avem grijă să ne păstrăm gustul! Încrederea și respectul sunt virtuți pe care le putem pierde o singură dată. Niciun apropiat nu te va asculta cum îi vorbești despre corectitudine și dreptate dacă tu, pe de altă parte, te lauzi cum reușești să ocolești fiscul, sau să beneficiezi de drepturi care nu ți se cuvin! Legile statului sunt parte din legea lui Dumnezeu (atâta timp cât nu le contravin pe cele din urmă), iar un mântuit va fi primul care le va respecta! De asemenea, nimeni nu te va asculta vorbind despre smerenie dacă mașina ta exprimă opulență, iar hainele tale îi fac pe cei din jur să se simtă stingheri când intră în biserică.

Nu în ultimul rând, evanghelizarea trebuie să transmită mesajul simplu și concis a ceea ce ne cere Dumnezeu pentru a fi copiii Săi. Toate datinile cultelor sunt în plus atunci când noi căutăm să ajutăm la apropierea de Dumnezeu a celor din jur! Dumnezeu nu ne-a trimis să chemăm oamenii la neoprotestanți, ci să facem ucenici, oameni ai credinței! În primul rând trebuie să ajutăm oamenii să creadă cu adevărat în Dumnezeu! Având în vedere secularismul în plină expansiune, mai ales printre tineri, trebuie să fim pregătiți să vorbim cu oameni care nu cred în Dumnezeu, așa cum Pavel a trebuit să vorbească atenienilor și atâtor altor păgâni!

Trebuie să fim conștienți că oamenii sunt gata să creadă în orice altceva, mai puțin în Dumnezeu! Cred în explicațiile științei, în spirite eterne, în extratereștrii, în puterile vrăjitorilor, chiar și într-un Dumnezeu căruia trebuie să-i aducă ofrande, dar nu mai cred în adevăratul Dumnezeu! Și acestor oameni mergem degeaba să le spunem că trebuie să poarte fuste, să renunțe la bijuterii și să nu trăiască în concubinaj, atâta timp cât ei nu au o credință în Dumnezeu! Nimic în această lume nu te obligă la moralitate în afară de credința în Dumnezeu.

Trebuie să-L vestim pe Hristos, Cel care a murit pentru ca ei și noi să putem avea viața veșnică, și trebuie să le vorbim despre adevărurile de bază ale Scripturii despre care nu știu absolut nimic! Să ne dezobișnuim de automatismele superficialității care ne fac să credem ca Dumnezeu așteaptă de la noi să ajutăm oamenii să se lase de băut și fumat și să vină la biserică să se boteze, indiferent dacă s-au întâlnit cu adevărat cu Dumnezeu sau nu!

Dumnezeu vrea să îi aducem pe oameni la El, chiar dacă asta înseamnă să mergem cu ei la biserica altui cult, chiar dacă nu ne place modul în care Dumnezeu vorbește inimii lor, chiar dacă uneori devenim geloși pe dragostea lor fierbinte pentru Dumnezeu și pe modul în care Dumnezeu lucrează vizibil în viața lor! Vă invit cu mare drag să citiți cartea ”Creștinismul redus la esențe” de C. S. Lewis, pe care o puteți asculta aici.

Fie ca de acum înainte evanghelizările să se facă săptămânal, la fiecare întâlnire a bisericii, având în spate rugăciunile și comportamentul nostru de adevărați creștini și iubitori de oameni!

sursa

Evanghelizările sunt o normalitate în zilele noastre. Toată lumea știe că în perioada în care frigul ne bate la ușă, predicatorii și cântăreții aleargă cutezători din biserică în biserică pentru a îmbogăți programele, pentru a-i trezi pe enoriași din amorțeala de toamnă și pentru a câștiga suflete pentru Împărăție. În fond, acesta e scopul evanghelizărilor, să ducă vestea bună celor din afara bisericilor.

Predicatorii și cântăreții sunt în prima linie a frontului, dar imediat după ei se află Biserica. Pregătirile sunt în toi, telefoanele sună, se stabilesc invitații pentru fiecare seară din săptămâna de evanghelizare, se tipăresc invitațiile și se fac anunțurile cu săptămâni înainte. Se programează zile de post și rugăciune pentru bunul mers al activităților și pentru ca mesajul să aducă roade.

Cea de-a treia linie o reprezintă enoriașii. Ei sunt cei care trebuie să invite oamenii la evanghelizare, să îi convingă să vină pentru două ore într-o biserică în care nu au mai fost, cu rugăciuni aprinse, muzică gălăgioasă, oratori dârzi și coruri aproape îngerești.

Problema e că enoriașul întâmpină dificultăți în a-i invita la biserică pe cei din jur. Vecinul de la etajul doi l-a surprins certându-se cu soția, astfel că o invitație nu este de bun augur. Cu cel de la parter s-a certat când i-a făcut invitația la evanghelizarea de anul trecut. Vecinii de etaj nici nu-l salută pentru că nu mai suportă îngâmfarea cu care se uită la ei în fiecare duminică când pleacă la biserică împreună cu familia. Colegii de muncă i-au cam întors spatele de când le-a spus că vor arde în iad datorită glumei la care au râs.

Până la urmă, enoriașul nostru găsește persoana perfectă pe care să o invite: bătrâna care locuiește singură în scara vecină, pe care a mai ajutat-o din când în când să-și care plasa de cumpărături. Începe și ii explică faptul că vor veni invitați de seamă, că atmosfera va fi una de sărbătoare, că are loc asigurat pentru cele două ore de program… Până la urmă bătrânica înțelege că de obicei serviciile sunt plictisitoare și lungi, dar poate profita de ocazia de a le face pe plac și a merge cu ei la biserică pentru un program care se anunță spectaculos.

Iată o poveste cu final ”fericit”: bătrânica face pe placul enoriașului care a ajutat-o de atâtea ori, fratele nostru și-a îndeplinit misiunea de a aduce un suflet la evanghelizare, iar biserica e arhiplină de ”bătrânici” care se bucură de program și aproape promit că vor participa la evanghelizare și anul viitor!

Dacă vi se pare că situația prezentată seamănă cu situații reale din evanghelizările bisericii dumneavoastră, atunci dați-mi voie să vă spun că ceva nu merge bine! Evanghelizarea la care ne-a chemat Isus nu este un eveniment unic în an. Haideți să vedem care sunt motivele pentru care fratele din exemplul nostru a eșuat în a-și evangheliza apropiații.

În primul rând, motivația lui a fost una greșită. Dumnezeu nu ne-a poruncit să mergem în toată lumea și să propovăduim Evanghelia la orice făptură pentru a ne satisface orgoliul nostru de pocăiți. Îmi și închipui fazele ce se petrec de atâtea ori, când ”pocăitul” se uită cu dispreț sau milă (în cel mai bun caz) la cel pe care îl cheamă la biserică și îi spune: ”Haide la evanghelizare că altfel ajungi în iad” sau ”Mi-ar părea rău să nu fii cu mine în rai”. Astfel de cuvinte și atitudini arată mândria și certitudinea mântuirii ce sălășluiește în ”credincios” (oricât de discrepantă este asocierea celor două), iar motivația evanghelizării nu este deloc corectă. Ceea ce trebuie să ne motiveze în a le spune oamenilor despre Dumnezeu și mântuire este dragostea noastră pentru Dumnezeu și pentru iubiții Lui.

Da, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, iar noi nu avem niciun motiv să nu facem la fel. Dimpotrivă, dacă nu îi iubim, încălcăm porunca ce cuprinde toată legea și toți proorocii: ”Să iubești… pe aproapele tău ca pe tine însuți!”. Atunci când simțim dragoste față de cei din jur, nu putem să ne purtăm cu superioritate cu ei. Îi vedem la același nivel cu noi și vedem potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare dintre ei! Îi purtăm mereu în rugăciunile noastre și ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea oportunități pentru a le vorbi despre El într-un mod plin de blândețe și smerenie, punându-ne întotdeauna în locul lor și gândindu-ne cum ne-ar plăcea ca altcineva să ne vorbească despre Dumnezeu. Dacă tot ce le spunem sunt amenințări cu iadul, s-ar putea să nu le captăm deloc interesul!

În al doilea rând, evanghelizarea trebuie să o facem zi de zi, prin tot ceea ce facem și vorbim! Ea trebuie să devină modul nostru de viață, trebuie să ne stăruie mereu în minte înainte de orice acțiune pe care o întreprindem. Cei din jur trebuie să vadă modul nostru frumos de trai și bucuria mântuirii mereu pe chipul nostru. Să nu ne vadă vreodată disperați, ca unii fără speranță, ci, dimpotrivă, încurajând mereu, ajutând ori de câte ori avem ocazia pe oricine are nevoie de ajutor. În momentul în care cei din jur vor vedea faptele noastre, ne vor cere să le spunem secretul fericirii noastre, să le spunem cum putem avea pace în mijlocul furtunii prin care trecem… și momentele acelea sunt momentele binecuvântate oferite de Dumnezeu ca prilejuri perfecte pentru a le vesti oamenilor mântuirea!

De asemenea, în calitate de sare a lumii, trebuie să avem grijă să ne păstrăm gustul! Încrederea și respectul sunt virtuți pe care le putem pierde o singură dată. Niciun apropiat nu te va asculta cum îi vorbești despre corectitudine și dreptate dacă tu, pe de altă parte, te lauzi cum reușești să ocolești fiscul, sau să beneficiezi de drepturi care nu ți se cuvin! Legile statului sunt parte din legea lui Dumnezeu (atâta timp cât nu le contravin pe cele din urmă), iar un mântuit va fi primul care le va respecta! De asemenea, nimeni nu te va asculta vorbind despre smerenie dacă mașina ta exprimă opulență, iar hainele tale îi fac pe cei din jur să se simtă stingheri când intră în biserică.

Nu în ultimul rând, evanghelizarea trebuie să transmită mesajul simplu și concis a ceea ce ne cere Dumnezeu pentru a fi copiii Săi. Toate datinile cultelor sunt în plus atunci când noi căutăm să ajutăm la apropierea de Dumnezeu a celor din jur! Dumnezeu nu ne-a trimis să chemăm oamenii la neoprotestanți, ci să facem ucenici, oameni ai credinței! În primul rând trebuie să ajutăm oamenii să creadă cu adevărat în Dumnezeu! Având în vedere secularismul în plină expansiune, mai ales printre tineri, trebuie să fim pregătiți să vorbim cu oameni care nu cred în Dumnezeu, așa cum Pavel a trebuit să vorbească atenienilor și atâtor altor păgâni!

Trebuie să fim conștienți că oamenii sunt gata să creadă în orice altceva, mai puțin în Dumnezeu! Cred în explicațiile științei, în spirite eterne, în extratereștrii, în puterile vrăjitorilor, chiar și într-un Dumnezeu căruia trebuie să-i aducă ofrande, dar nu mai cred în adevăratul Dumnezeu! Și acestor oameni mergem degeaba să le spunem că trebuie să poarte fuste, să renunțe la bijuterii și să nu trăiască în concubinaj, atâta timp cât ei nu au o credință în Dumnezeu! Nimic în această lume nu te obligă la moralitate în afară de credința în Dumnezeu.

Trebuie să-L vestim pe Hristos, Cel care a murit pentru ca ei și noi să putem avea viața veșnică, și trebuie să le vorbim despre adevărurile de bază ale Scripturii despre care nu știu absolut nimic! Să ne dezobișnuim de automatismele superficialității care ne fac să credem ca Dumnezeu așteaptă de la noi să ajutăm oamenii să se lase de băut și fumat și să vină la biserică să se boteze, indiferent dacă s-au întâlnit cu adevărat cu Dumnezeu sau nu!

Dumnezeu vrea să îi aducem pe oameni la El, chiar dacă asta înseamnă să mergem cu ei la biserica altui cult, chiar dacă nu ne place modul în care Dumnezeu vorbește inimii lor, chiar dacă uneori devenim geloși pe dragostea lor fierbinte pentru Dumnezeu și pe modul în care Dumnezeu lucrează vizibil în viața lor! Vă invit cu mare drag să citiți cartea ”Creștinismul redus la esențe” de C. S. Lewis, pe care o puteți asculta aici.

Fie ca de acum înainte evanghelizările să se facă săptămânal, la fiecare întâlnire a bisericii, având în spate rugăciunile și comportamentul nostru de adevărați creștini și iubitori de oameni!

Sursa:http://www.resursecrestine.ro

…să taci și să-ți asculți inima…

Nu mai vorbesc…doar îmi ascult inima…Uneori mă întreb ce poate să fie mai rău? Să taci sau sa-ți asculți inima?…Când taci, inima se aude mai clar, nu poți doar să taci fără să auzi…Momentele de tăcere îți taie respirația accentuând durerea cuvintelor pe limba inimii. Nimic nu este mai elocvent ca acest limbaj al bătăilor de inima care îți paralizează voința, mândria, măreția puterii personale. Să taci, e tot ce poți să faci…Dar, nu, nu este numai atât. Tăcerea e urmată de ceea ce te sperie mai tare…trebuie să asculți! Să auzi ceea ce te-ai temut sau nu ai vrut să auzi, acele cuvinte tari care au bătut mereu în auzul urechilor tale, dar pe care le-ai desconsiderat pâna le-ai adus la valoarea ticăitului unui ceas cu care te-ai obișnuit în timp și nu te mai obosești să-l bagi în seamă…Doar în tăcerea nopții sunetul devine mai agresiv…În noapte sunetele devin aproape reale. Și te gândești, oare visezi? Poți să spui și așa… Cuvintele pe limba inimii sunt ca visele, acele vise imposibil de atins. Îți vine să te trezești forțat, să scapi de teroarea sarcastică a unui sunet repetat: bum-bum…Dar noaptea te obligă la tăcere și implicit la ascultare.

Cuvintele inimii dor…

Îți amintesc de mama pe care ai lăsat-o cu mulți ani în urmă într-un sat, satul copilariei tale, și pe care nu ai mai sunat-o de ceva timp. Îți spun de prietenul tău cel mai bun care din întâmplare, s-a îndrăgostit tocmai de fata visurilor tale…Îți spun că familia pe care ți-ai dorit să o ai și la care ai îndrăznit să visezi, tocmai se destramă în fața ochilor tăi, fără să poți face nimic…Chiar și poziția superioară de la firmă, pentru care te-ai ostenit câțiva ani la rând, a fost dată altuia, mai incapabil ca tine, spui tu…Îți aduc aminte de oamenii dragi pe care i-ai pierdut și pe care nu-i mai poți aduce înapoi, la visele pe care le-ai crezut adevărate și care s-au risipit ca un abur…Îți aduc aminte de planurile pe care ți le-ai făcut și aproape ai văzut împlinirea lor, ca în secunda următoare, totul să se năruiască, ca un castel de nisip spulberat de valurile mării.

Cuvintele inimii te pun față în față cu realitatea ta! Cu visele imposibil de împlinit…

Inimă, de ce ești așa de crudă? De ce îmi cânți cântecul de jale? De ce nu te poți bucura pentru mine? De ce repeți ce nu vreau să aud? De ce îmi enumeri eșecurile, frustrările, durerile, renunțările? Și fiecare cuvânt mă conștientizează de povara mea…

Nu este de neînțeles de ce ne ignorăm inima… Ne pune față în față cu imposibilul nostru. În tăcerea nopții, ne întâlnim cu uriașii zilei…aceia pe care i-am evitat cât am putut. Ascultarea inimii te pune față în față cu confruntarea, te dezbracă de haina lașității, de frică.

A-ți asculta inima înseamnă să treci dincolo de limite. O graniță pe care tu însuți ți-ai construit-o după propriile standarde. Inima nu are granițe. Ea este condusă de Acela, Unul Singur, Creatorul ei. Cuvintele pe limba inimii sunt cuvinte cu greutate, le poți auzi doar când taci, când faci liniște în tine. Cuvintele inimii sunt acelea care te condamnă că nu o eliberezi de povara ei. Cuvintele inimii te aduc în locul eliberării. Cuvintele inimii te fac conștient că ai luat-o pe un drum greșit. Cuvintele inimii te fac să te întorci… Inima în sine este vulnerabilă, e ca o alarmă care se declanșează când simte pericolul pervertirii și al căderii în ritual. Poți să alegi din două obțiuni: să taci și să asculți; sau să taci și să nu faci nimic.

”Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul.”(Deut.30:15)

”Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta,”( Deut. 30:19)

Alege binele!

“Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții!”-(Prov 4:23)

Ascultarea inimii este un semnal de alarmă pentru o vreme și alte vremi…ca să o asculți, trebuie să taci.

Și e mai bine uneori să taci și să-ți asculți inima…

Luminița Ciuciumiș

® Flacăra Închinării Media

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » …să taci și să-ți asculți inima…

Ascunși în infinit (II)

Dumnezeu e mare! De fapt, Dumnezeu e cel mai mare şi acest lucru e un adevăr absolut! “El este atât de plin de existenţă, încât poate dărui existenţă, poate face ca lucrurile să fie, şi încă să fie realmente altele decât El Însuşi… El este inefabil nu pentru că e indefinit, ci pentru că este prea definit pentru inevitabila imprecizie a limbajului.”

Toată această măreţie a Lui poate fi influenţată de credinţa sau necredinţa noastră “… tot atât de mult cât poate un nebun să alunge soarele zgâriind cuvântul “beznă” pe zidurile chiliei sale”.

Când spun că Dumnezeu e un Dumnezeu infinit, de necuprins, nu ştiu la ce să mă gândesc. Mă gândesc la univers şi ajung parcă până la limitele lui, iar Dumnezeu e puţin mai departe; dacă ajung şi acolo, El e şi mai departe puţin.

Dar ce mă miră şi mă intrigă  e ingeniozitatea oamenilor, calitate pe care, ironic, ingenioşi fiind, am transformat-o în defect! Şi astfel, am reuşit noi, micile genii, să ne ascundem în Infinit… un fel de struţi cu capul doar în nisip – şi nu e compliment! Am început noi oamenii să ne croim propriul drum, propriul scop pe acest pământ. Iar cei care nu am făcut-o ne supărăm atunci când voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră nu este exact cum am crezut noi şi devenim pretenţioşi. Dar cine a spus că ar trebui să facem aşa??? – şi la fel ca ceilalţii struţi ne ascundem cu capul în nisip.

Şi toată această comedie pentru ce? Pentru un plan limitat care în cel mai bun caz ne va face pentru o perioadă fericiţi. Şi astfel devenim frustraţi şi ajungem să ne pierdem timpul lustruind banuţii de aramă care nu se vor transforma niciodată în aur. Banuţii de aur se află în direcţia pe care El o indică chiar dacă uneori este greu de crezut.

Este momentul să devenim conştienţi, în adevăratul sens al cuvântului, că El STIE gândurile care le are cu privire la noi. Nimic nu L-a surprins vreodată şi nici nu-L va surprinde. A fost şi este capabil să regleze forţa gravitaţiei care “trebuie să se încadreze în nişte limitevalorice inexplicabil de înguste în raport cu întregul domeniu valoric al intensitaţii forţelor în natură”. El este cel care a stabilit “peste treizeci de parametri fizici sau cosmici diferiţi.” Chiar şi masa neutronului El a stabilit-o, daca ea “…ar creşte cu circa 1/700, procesul fuziunii nucleare din interiorul stelelor ar înceta şi astfel ar dispărea orice sursă de energie pentru întreţinerea vieţii.”  Crezi

că ai fii în stare să-ţi conduci mai bine viaţa ca şi acest extraordinar Creator?

Gândurile Lui sunt bune faţa de noi iar planul Lui este PERFECT. Uneori se prea poate să simţim că ne-a abandonat, însă niciodată nu se întamplă acest lucru. El veghează mereu asupra vieţii şi a viitorului tău! Acest lucru este un adevăr absolut! Nu pentru că spun eu ci pentru că Singurul care are întotdeauna dreptate a spus-o. Să-ţi pierzi viaţa în mâna Lui e cel mai bun lucru care îl poţi face! NU EZITA!

     Ruben Precup

® Flacăra Închinării Media

Foto – Flavius Curescu

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Ascunși în infinit (II)

Veghiați și rugați-vă!

Matei 26:36-41: ” Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor: “Staţi jos aici în timp ce Eu Mă voi duce acolo să mă rog!” I-a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să se întristeze şi să se mâhnească. Atunci le-a zis: “Sufletul meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine!” S-a depărtat puţin, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat: “Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!” Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: “Aşadar, n-aţi putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!”

Când ne rugăm, deschidem un potenţial nelimitat pentru ca Dumnezeu să lucreze în vieţile noastre. Îmi amintesc de nenumărate ori când Dumnezeu a intervenit miraculos în viaţa mea doar pentru că m-am apropiat pe genunchi, în umilinţă de Tronul harului lui Dumnezeu. Din ziua în care I-am cerut lui Dumnezeu să vină în viaţa mea, El m-a salvat, m-a chemat, m-a sfătuit şi m-a condus direct la harul Său. Trebuie să ne dorim să ne rugăm constant, deoarece atunci când eram doar la un pas de moarte, El ne-a mântuit, doar El ne-a iubit necondiţionat. Mare parte din puterea rugăciunii, nu constă în cantitatea de timp alocată, ci în consecvenţa acesteia. Trebuie să ajungi la un moment în care rugăciunea ta să fie constantă în fiecare zi. Dacă noi, copiii lui Dumnezeu nu învăţăm să ne rugăm constant, Satan va trimite armata sa pentru a distruge speranţa, credinţa şi dragostea  noastră pentru Hristos. Cea mai mare ambiţie a lui Satan este să facă să crească spini pe drumul care duce înspre odaia de rugăciune. Provocările rugăciunii vin atunci când permiţi trupului să vorbească în locul duhului tău. Biblia spune că Dumnezeu este Duh, de aceea trebuie să venim la El în Duhul. Amintiţi-vă de farisei, şi modul în care se rugau ei. Se rugau în trupul lor, cu voce tare, pentru a putea fi recunoscuţi, şi glorificaţi. Se rugau astfel, pentru ca mulţi din jur să audă rugăciunile lor complexe, arătând sfinţenia lor.Galateni, 5:16 spune: “Vă spun: umblaţi prin Duhul şi astfel nu veţi împlini pofta firii. Căci firea pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul doreşte împotriva firii. Acestea sunt lucruri care se opun unul altuia, pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi. “

Atunci când vii la Isus, Duhul tău este viu. Cu cât petreci mai mult timp cu Isus, cu atât Duhul tău direcţionează trupul tău(firea ta). De fapt, Duhul îţi va conduce trupul, aşa încât trupul va deveni un instrument folosit de Duhul, iar numele lui Dumnezeu va fi glorificat. Dacă umbli prin Duhul, trăieşti prin Duhul. Vei fi mort pentru această lume, dar viu pentru Împărăţie. Nici o putere sau dorinţă de aici, de pe pământ nu va fi mai mare decât tine. Traducerea corectă în limba Greacă a cuvântului “a umbla” este “a folosi în mod corespunzător o oportunitate”. Cu alte cuvinte, să profiţi de oportunităţile pe care Dumnezeu ţi le pune în faţă, umblând cu El, în prezenţa Sa.

Dacă tu crezi că te rogi suficient, nu e destul. E ca o relaţie. Nu pot veni să îţi spun: “Cred că am petrecut destul timp împreună pentru anul acesta, deci, vom merge fiecare pe drumul său, ne revedem anul viitor!” Amândoi ştim că prietenia noastră se va destrăma foarte repede şi nu va dura până anul viitor. Dacă te apropii de Dumnezeu doar Duminica, nu Îl cunoşti pe Dumnezeu. Dumnezeu ne cere să Îl căutăm în fiecare zi, iar El ne va deschide inima şi mintea pentru o relaţie spirituală. Când vii înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, trebuie să crezi că ceea ce primesti de la El în acea zi, este ceea ce ai nevoie pentru ziua respectivă. Când ne rugăm, trebuie să ne rugăm cu inima şi mintea deschisă, dând oportunitate cerului să invadeze pământul prin noi. Cred cu tărie că o persoană care s-a angajat la o viaţă de rugăciune cu Dumnezeu, va avea impact şi va influenţa lumea mai degrabă, decât invers- lumea să o influenţeze şi să o impacteze.

Psalmul 19:14 spune: “Fie plăcute cuvintele gurii mele, şi murmurul inimii mele înaintea Ta, Doamne, Stânca mea, Izbăvitorul meu!”

Dacă noi, copiii lui Dumnezeu, învăţăm să ascundem Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră, dacă ne bucurăm în poruncile Dumnezeului Cel Preaînalt, nu ne va da El cu îndurare, înţelegere şi îndrumare? Nu va turna El înţelepciune mai presus decât ne putem imagina, peste noi? Descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu dăruieşte lumină, dă priceperea tuturor lucrurilor; nu ar trebui atunci să ne dorim să auzim cuvântul Lui? Nu ar trebui să deschidem gura noastă strigând către Dumnezeu, dorind tot mai mult, în fiecare zi, doar să stăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu? Oh, cum ar trebui să iubim să venim şi să stăm în prezenţa lui Dumnezeu! Doar atunci faţa Lui va străluci asupra noastră, învăţându-ne căile Sale. Nu fi ca majoritatea oamenilor care se întreabă de ce Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor lor, când ei înşişi uită de Domnul toată ziua, amintindu-şi de El doar seara, târziu  în noapte, atunci când sunt prea obosiţi pentru a petrece timp de calitate cu Domnul.

Matei 26, versetul 40 spune: ” El i-a zis lui Petru: “Aşadar, n-aţi putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!”

Cuvântul “a veghea” înseamnă “a sta în alertă”. Dumnezeu ştie că firea noastră pământească este slabă. El ne-a creat şi ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. Dar El a creat trupul nostru, care a fost născut pentru această lume, şi în această lume. Apoi El ne-a dat puterea Lui, puterea Duhului Sfânt, prin care să trăim. Numai prin Duhul Lui putem trăi o viaţă plăcută lui Hristos.

” Căci Domnul Îşi are privirea răspândită pe întreg pământul ca să-i întărească pe cei a căror inimă este devotată Lui.”  (2 Cronici 16:9)

Apostolul Pavel scrie în Coloseni 4:2 : ” Stăruiţi în rugăciune! Vegheaţi în ea cu mulţumire!” Atunci când o persoană se dedică rugăciunii, fiind atentă la tot ceea ce face, un lucru uimitor începe să se întâmple în interiorul ei. Un val de putere nemăsurat curge în ea, permiţându-i să trăiască o viaţă asemenea lui Hristos. În acest moment din viaţa unui creştin, Dumnezeu începe să facă lucrarea imposibilă (de neimaginat) pe care El a pus-o deoparte pentru acea persoană. În acel moment Duhul preia controlul asupra trupului, aducând toată lauda şi slava Tatălui nostru Ceresc.

Stelian Baban

 

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Veghiați și rugați-vă!

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Simt ca si cum am intrat intr’o mlastina cu nisipuri miscatoare si ma afund incetul cu incetul. Incerc sa ma agat de ceva, sa strig dupa ajutor dar pare in zadar. Ei sunt de vina, m’au impins aici iar acum stau pe margine si privesc triumfatori cum in disperare incerc sa ma salvez. Ma zbat si plang dar rasetele lor diabolice acopera suspinele mele. Prin minte imi trec o multime de ganduri si in inima o multime de sentimente. Ura! Disperare! Compatimire! Iertare! Si intr’un colt ascuns al inimii simt mila pentru ei. Aceste sentimente contradictorii se anuleaza unele pe altele lasand in urma o goliciune, o pustiire adanca si un sentiment de resemnare. Ii privesc cum se bucura de rautatea pe care o au in suflet, ii vad cum se simt impliniti ca au reusit sa distruga o viata si totusi, mi’e mila de ei si’mi zic ca setea lor de a face rau este mai mare decat orice lacrima ce curge, decat orice durere ce slabeste un suflet. Exista in mine acel sentiment care parca ma impinge sa le fac si eu rau aducandu’le aminte si trezindu’i la realitate de tot raul pe care il provoaca in jur, imi doresc sa’i fac sa se simta vinovati, sa’i doara si pe ei macar jumate cand ma doare pe mine. Insa ma opresc, ce rost are? N’ar avea  nici un rost. Prefer sa nu le ofer acea satisfactie de a ma vedea distrusa. Inchid ochii si imi las trupul tras in jos dar nu’mi pierd speranta ca in ultima clipa voi reusi sa fiu salvata, iar atunci, cei care mi’au vrut raul vor fi prinsi ei de nisipurile miscatoare ale durerii si vor fi trasi in jos. Ma intreb daca cumva macar atunci se vor cai de raul pe care l’au provocat si daca cumva vor dori schimbarea. Nu doresc nimanui sa fie lovit de ceva dur, ca mai apoi sa se trezeasca la realitate si sa isi de’a seama de suferinta pe care au provocat’o si de miile de victime lasate in urma. Tot ceea ce’mi doresc este ca prin forta iubirii sa se faca lumina in sufletele acelea intunecate si in ochii aceia umbriti.

“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”

Articol postat pe > www.soaptainimii.wordpress.com